Mirel Rădoi, după criticile la adresa naționalei: "Noi nu facem altceva decât să ne dăm în cap"

Rădoi s-a declarat indignat de valul de critici la adresa jucătorilor României și a selecționerului Mircea Lucescu. Antrenorul Craiovei spune că este nevoie de unitate într-o perioadă atât de dificilă pentru prima reprezentativă.

"Sunt suporterul naționalei și sunt obligat să cred în șansele pentru calificarea la Mondial. După această dublă, parcă se aștepta ca echipa națională să aibă aceste rezultate pentru a începe să spunem că, de fapt, vârsta contează. Ne-am debarasat de meciurile trecute și campania de Liga Națiunilor. S-au așteptat aceste rezultate ca să ne arătăm adevărata față. E o acțiune care s-a întâmplat să nu fie bună. Noi, de la tragerea la sorți, am acceptat cu toții că Austria se bate la primul loc și că vom vedea pentru poziția a doua între noi și Bosnia. Acum, că Bosnia e favorită la locul 2, am devenit foarte frustrați și se spune că jucătorii nu mai sunt buni sau că antrenorul a uitat fotbalul. Nu s-au întâmplat lucruri atât de rele cum par a fi expuse după.

În perioada asta, am văzut foarte puțini oameni care au încercat să vină cu soluții pentru echipa națională. Noi nu facem altceva decât să ne dăm în cap.

Ce soluție aș avea eu? Ca suporterii și toți cei din jurul naționalei să fim aproape de el. Sunt jucătorii care ne reprezintă. Dacă noi începem să ne luăm de ei, probabil își vor pierde încredea, iar rezultatele nu au cum să mai vină. Nu avem alți 23 de jucători ca să poți să-i înlocuiești. Dacă cerem 5-6 jucători noi mereu, se spune că n-avem omogenitate. Dacă sunt luați cei în formă, se spune că nu trebuia să joace un jucător 20 de minute, ci 50. Așa suntem noi ca nație, ne reorientăm spre lucruri cu o tentă negativă", a spus Mirel Rădoi, în conferința de presă premergătoare meciului Universitatea Craiova - Farul.

Rădoi exclude să antreneze simultan Craiova și naționala

Având în vedere că recent s-a pus în discuție înlăturarea lui Mircea Lucescu de la echipa națională, Mirel Rădoi a fost întrebat dacă ar accepta să lucreze simultan la Universitatea Craiova și la echipa națională. Răspunsul a fost elocvent: "Nu există așa ceva!".

Mirel Rădoi a mai fost selecționerul României în perioada noiembrie 2019 - noiembrie 2021. A părăsit naționala după ce a încheiat pe locul 3 în grupa preliminară pentru CM 2022, sub Germania și Macedonia de Nord.