Craiova a condus cu 2-0 la Atena, contra lui AEK, după golurile lui Baiaram (30') și Cicâldău (59'), însă grecii au revenit incredibil în ultima jumătate de oră și s-au impus cu 3-2. Pentru gazde au înscris Vida (65'), Kutesa (90+8') și Jovic (90+14' - penalty).
AEK Atena - Univ. Craiova 3-2 | Emil Săndoi critică jucătorii introduși în repriza secundă
Emil Săndoi, fostul mare jucător al Craiovei, s-a declarat șocat de evenimentele de la Atena și de conjunctura care a făcut ca echipa lui Coelho să termine pe locul 25, primul de sub linie.
Săndoi a criticat jucătorii introduși pe parcursul reprizei secunde, în special pe Lyes Houri, care a comis penalty-ul din care AEK a obținut victoria.
"Incredibil! Parcă toată conjunctura a fost atât de nefavorabilă. Și ca joc, și celelalte rezultate. Vă dați seama că toți am stat cu ochii pe celelalte rezultate. KuPS a fost în 10 oameni din minutul 53 și face egal cu Crystal Palace. Zrinjski marchează în prelungiri și egalează... incredibil!
Nu știu ce s-a întâmplat în ultimele minute, probabil au fost și niște jucători accidentați care ar fi trebuit să iasă. Parcă ne-am bramburit de tot în ultimele minute.
Exceptând neșansa celorlalte rezultate, și noi ne-am făcut-o cu mâna noastră. Jucătorii intrați pe parcurs n-au venit cu plusuri, ci cu minusuri. Și golul 2... e o zonă pe care trebuie să o acoperi, e o centrare din partea opusă, automat trebuia să cobori în marcaj. Jucătorul respectiv a venit singur pe 6 metri și a dat cu capul. Apoi, la 11 metri, cum să faci atac decisiv?! Era cu spatele la poartă. Dacă stai între el și poartă, și-o preia în lateral. Nu-mi explic asemenea greșeli. E vorba de jucătorii intrați pe parcurs. Trebuie o responsabilitate mult mai mare la nivelul său", a spus Emil Săndoi, la GSP Live.â