Mihai Stoica, mesaj special pentru Constantin Budescu: „Îl așteptăm la FCSB! Este casa lui!”

Constantin Budescu fc voluntari FCSB Mihai Stoica MM Stoica Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 03 Aprilie 2022, 08:28
Data actualizarii: Duminica 03 Aprilie 2022, 08:35

Constantin Budescu nu a fost uitat de FCSB. 

Constantin Budescu (33 ani) a suferit o accidentare gravă în meciul Voluntariului cu Farul Constanța, 1-0. Mijlocașul ofensiv a călmat strâmb în prima repriză și a fost nevoit să părăsească terenul. Iar atunci când a ajuns la spital a fost diagnosticat cu ruptură de tendon, urmând a fi supus unei intervenții chirurgicale. 

Budescu va absenta 6 luni de pe gazon și va avea parte de o recuperare dificilă. Însă FCSB vine în sprijinul fostului său jucător, prin vocea lui Mihai Stoica, care a precizat că „Budi” este așteptat cu drag la baza de pregătire din Berceni, pentru a se recupera optim. 

Mihai Stoica: „Budescu este al nostru!”

„Îl așteptăm pe Budescu la noi pentru perioada de recuperare. Oriunde joacă, FCSB este acasă pentru el. E al nostru, este un băiat special, un caracter deosebit”, a declarat Mihai Stoica pentru Orange Sport. 

De când a semnat cu FC Voluntari, Constantin Budescu a bifat 11 meciuri pentru ilfoveni, în care a marcat două goluri și a oferit o pasă decisivă. Iar de-a lungul carierei, fotbalistul a mai evoluat pentru Petrolul Ploiești, Astra Giurgiu, Dalian Yifang, FCSB, Al-Shabab și Damac. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!