Mihai Stoica a dezvăluit cât va lipsi Bîrligea: „Ar fi putut să facă o fractură”

Mihai Stoica a dezvăluit cât va lipsi Bîrligea: „Ar fi putut să facă o fractură” Superliga

MM Stoica a anunțat perioada în care va lipsi Daniel Bîrligea.

FCSB a început excelent noul sezon și a cucerit deja primul trofeu. Formația patronată de Gigi Becali s-a impus cu 2-1 în fața CFR-ului, în Supercupa României.

Într-un meci care părea că merge înspre loviturile de departajare, Radunovic a adus victoria echipei „roș-albastre” cu un șut senzațional din afara careului. Dennis Politic și Alin Fică au fost ceilalți marcatori din Supercupa României, trofeu care a rămas la București.

Mihai Stoica: „Ar fi putut să facă o fractură”

Marele absent de la FCSB pentru meciul din Supercupă a fost Daniel Bîrligea, pe care „roș-albaștrii” nu au vrut să îl forțeze, deși Gigi Becali a ironizat problema medicală a atacantului adus de la CFR Cluj.

Mihai Stoica a venit cu lămuriri în cazul indisponibilității lui Bîrligea și a dezvăluit cât ca sta „pe bară” principalul marcator al FCSB-ului din sezonul trecut.

„Încă o dată, Gigi nu ştiu dacă a înţeles, Bîrligea trebuie să facă pauză, nu este grav. Ar fi putut să rişte să joace, exista un risc foarte mare să facă o fractură. Trebuie pauză de minimum trei săptămâni, asta e clar. Meciurile importante vin după.

(n.r. Pe Bîrligea când îl veţi avea?) În trei săptămâni.”, a declarat MM Stoica, la Prima Sport.

Remarcatul lui MM Stoica după victoria FCSB-ului în Supercupa României

Mihai Stoica a vorbit despre jucătorul pe care l-a remarcat după meciul din Supercupa României. Oficialul de la FCSB a fost mulțumit de prestația lui Ionuț Cercel, principala variantă pentru regula U21 a „roș-albaștrilor”.

„Mie mi-a plăcut foarte mult Cercel, care dacă i-a făcut față lui Kamara a semnat un certificat că poate să joace în fața oricui acolo. Kamara mi se pare foarte bun în momentul ăsta.”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.

SONDAJUL ZILEI
Cine câștigă titlul în Premier League? Campionatul Angliei e LIVE pe VOYO
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!