În România, în ultimii ani, urcă în prima ligă niște echipe „liliputane“, fără tradiție, pentru că, efectiv, n-are cine să joace la acest nivel. S-a ajuns aici, pentru că multe dintre grupările cu vechime au fost puse pe butuci.
Iar acum, în premieră, vom vedea Metaloglobus București în Superliga noastră. Vorbim despre echipa arabilor din România, după cum sport.ro a explicat aici.
Cum a ajuns însă Metaloglobus pe prima scenă fotbalistică a țării după decenii întregi în care a activat doar la nivelul ligilor inferioare? Explicația acestei reușite, dincolo de munca admirabilă a echipei de acum, ține și de o situație de râsul curcilor din fotbalul nostru grav bolnav.
Metaloglobus a profitat de retrageri și de anomalia din „B“
Potrivit paginii oficiale, Metaloglobus a jucat în liga a 4-a până în 2011. Atunci, a pierdut barajul de promovare cu Rapid Clejani, dar cum multe formații din al treilea eșalon s-au retras din competiție, ulterior, Metaloglobus a urcat în „C“.
Au urmat cinci sezoane în care gruparea bucureșteană a stagnat în al 3-lea eșalon, fiind însă o trupă de prima jumătate a clasamentului.
La finalul sezonului 2016-2017, Metaloglobus s-a clasat pe prima poziție în Seria a II-a din „C“, la distanță de 11 puncte de locul 2, Viitorul Domnești. Așa a fost obținută promovarea în divizia secundă pentru prima oară.
Primul moment de răscruce: retrogradare evitată, în extremis
În prima stagiune petrecută în „B“, Metaloglobus a profitat, încă o dată, de anomaliile fotbalului românesc.
Concret, echipa s-a clasat pe locul 16 din 20, la finalul sezonului 2017-2018, și, în mod normal, ar fi trebuit să pice înapoi în „C“. Cum însă CS Afumați – terminase pe locul 5 în liga a doua, în acel sezon – s-a retras din competiție, Metaloglobus, prima echipă de sub linia salvării, a profitat de această situație și a continuat la nivelul ligii secunde.
Mediocritate în „B“, apoi promovare de pe penultimul loc în play-off!
După ce a „driblat“ revenirea în liga a 3-a, profitând de o conjunctură favorabilă, Metaloglobus a devenit o formație mediocră din liga a doua. Iată rezultatele înregistrate, de-a lungul anilor, la nivelul ligii secunde:
*2018-2019: Locul 9
*2019-2020: Locul 7
*2020-2021: Locul 10
*2021-2022: Locul 10
*2022-2023: Locul 15 (a câștigat barajul de menținere)
*2023-2024: Locul 11
*2024-2025: Locul 5
După cum se poate vedea mai sus, la finalul sezonului în liga a doua, Metaloglobus a terminat pe 5 în play-off-ul din „B“, după o clasare pe 3, la sfârșitul sezonului regulat.
În mod normal, fiind penultima formație din play-off-ul ligii secunde – a depășit doar CSM Reșița – Metaloglobus ar fi trebuit să joace și în viitorul sezon în „B“. Doar că, încă o dată, gruparea bucureșteană a profitat de anomaliile ridicole din fotbalul nostru.
Concret, în play-off-ul din „B“, Steaua București, fără drept de promovare, a terminat pe locul 2 din 6. Drept urmare, FC Argeș și Csikszereda, locurile 1 și 3 din play-off, au promovat direct, iar următoarele două formații din clasament, FC Voluntari și Metaloglobus, au mers la barajele de promovare / menținere cu câte o echipă din play-out-ul Superligii.
Așa a ajuns Metaloglobus să dea de Poli Iași, la baraj, pe care a și trimis-o acum în „B“, după 1-1 în tur, pe terenul moldovenilor și 1-0, în retur, la Clinceni.