Dorit în această iarnă la ambele echipe din Superliga României, fotbalistul s-a decis.

Matteo Duțu va semna cu Dinamo

Fundașul va semna în această fereastră de transferuri cu formația din ”Ștefan cel Mare”, conform lui Mario Felgueiras, directorul sportiv al Universității Craiova.

Legat de Duțu, au fost discuții tot din vară. Am luat legătura cu cei de la AC Milan din vară, când era Mirel Rădoi. Am vorbit și atunci cu agentul. În cazul nostru, totul a fost concret.

Ieri am avut ultima discuție și aveam impresia că ne va alege pe noi, dar, din cauza agentului, cred că a ales-o pe Dinamo.

Mi-au comunicat că la Craiova nu vine. Da, am primit un răspuns oficial. Am înțeles că merge la Dinamo”, a spus Felguieras la Digi Sport.

Matteo Duțu se va transfera definitiv la clubul bucureștean, însă gruparea milaneză va păstra un procent de 50% din drepturile federative ale fotbalistului, astfel încât, în cazul unui transfer ulterior, să încaseze jumătate din sumă.

  • 250.000 de euro este cota de piață a lui Matteo Duțu, conform Transfermarkt.