Din acest motiv, la conferința de presă premergătoare partidei din Cupa României cu Metalul Buzău, alături de Șumudică a apărut și acționarul minoritar al lui Rapid.
Marius Șumudică: ”Eu îmi doresc să continui la Rapid și la anul!”
După ce Angelescu a afirmat că între cele două părți relația este una foarte bună, a venit și rândul lui Șumudică să dezmintă anumite probleme existente. În primul rând, Șumudică s-a scuzat pentru atitudinea avută înaintea meciului cu Universitatea Craiova, atunci când antrenorul a spus că poate pleca de la Rapid chiar și în cazul în care își va îndeplini obiectivul.
Apoi, Șumudică a spus despre Angelescu faptul că îi este prieten și a subliniat că acționarul minoritar al giuleștenilor a fost cel care a insistat ca antrenorul să semneze cu Rapid.
Totodată, Șumudică a precizat că nu ia în calcul să îi părăsească pe giuleșteni și își dorește să fie antrenor și în următorul sezon, atunci când este convins că echipa va câștiga titlul de campioană a României.
”Ca să terminăm cu acest subiect, modul în care m-am comportat la ultima conferință a fost pentru că am niște probleme familiale pe care nu vreau să le dezvolt în momentul de față, dar care mă apasă enorm. Probabil de acea m-ați găsit în starea respectivă. Victor Angelescu este unul dintre patronii acestui club, omul cu care m-am înțeles în momentul în care am semnat contractul cu Rapid. Doar cu Victor Angelescu m-am întâlnit și am discutat toți termenii pentru a veni la Rapid. Pentru mine nu erau atât de importanți, cât era dorința mea de a ajunge la Rapid și cât era dorința dânsului de a mă aduce la Rapid. Eu eram la mare în momentul respectiv. M-a sunat și am venit imediat la București.
Relația mea cu Victor e una specială. Victor e prietenul meu. Am văzut că se scrie că Victor conduce. Vă spun de la început, nu că nu ar accepta Marius Șumudică, eu sunt omul care mă sfătuiesc și cu magazionerul, dar eu iau decizia finală. Niciodată, de când am venit la Rapid, domnul Angelescu și domnul Șucu nu mi-au impus niciun jucător, nu m-au întrebat cu cine joc, cum joc sau ce fac. Nu există așa ceva. Relația noastră este bazată pe profesionalism, ne respectăm reciproc, eu încerc să îmi fac treaba cât pot pe teren, dânșii și-au făcut-o. Niciodată, de când antrenez, și am 21 de ani de carieră, nu am întâlnit pe nicăieri așa condiții și din punct de vedere financiar, și din punct de vedere al infrastructurii și la ceea ce se va construi de acum încolo.
Vreau să punem punct. Pentru mine, singura opțiune în momentul de față este să fiu antrenorul Rapidului. Nu există nicio ofertă, nu am, nu iau în calcul nicio ofertă. Bineînțeles, dacă voi fi liber, există posibilitatea să iau în calcul alte oferte, dar în momentul de față pentru mine există un singur target, să fac rezultate cu Rapid. Că le voi face anul acesta, că vom dezvolta un joc, că vom forma un grup, că la anul ne vom bate cum am promis în cazul în care vom continua. Eu îmi doresc să continui la Rapid și la anul. La anul, Rapid se va bate cu șanse reale la titlu. Este targetul meu și este convingerea mea văzând ceea ce pregătesc în fiecare zi”, a spus Marius Șumudică la conferința de presă.