Marius Șumudică, la Rapid?! Verdictul lui Cristi Săpunaru

Marius Sumudica Cristi Sapunaru Rapid Superliga Marius Sumudica
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 18 Aprilie 2024, 20:51
Data actualizarii: Joi 18 Aprilie 2024, 20:50

Rapid l-a demis marți după-amiază pe Cristiano Bergodi, iar în locul său a fost instalat pe banca tehnică Bogdan Lobonț ca interimar.

Preferații suporterilor rapidiști pentru postul de principal este Marius Șumudică. Antrenorul a rămas liber de contract în luna martie, după ce s-a despărțit de Gaziantep, și se află în pole-position pentru a prelua frâiele giuleștenilor la sfârșitul sezonului, alături de Marius Măldărășanu.

Marius Șumudică, la Rapid?! Verdictul lui Cristi Săpunaru

Cristi Săpunaru, căpitanul Rapidului, a vorbit despre posibila numire a lui Șumudică la Rapid și s-a limitat să spună că tehnicianul este binevenit oricând la gruparea din Giulești.

”Şumi este binevenit dacă va fi să vină la Rapid”, a spus Cristi Săpunaru, potrivit OrangeSport.

Marius Șumudică a fost secund la Rapid în perioada noiembrie 2003 - noiembrie 2004, timp în care giuleștenii au schimbat patru principali: Răzvan Lucescu, Viorel Hizo, Dan Petrescu și Mircea Rednic.

De asemenea, în perioada iunie 2010 - aprilie 2011, Marius Șumudică a fost numit principal la Rapid. 32 de apariții a bifat atunci la cârma giuleștenilor, moment în care a înregistrat o medie de 1.63 de puncte pe meci, conform statisticilor oferite de site-urile de specialitate.

Cum arată play-off-ul Superligii României la finalul etapei a patra

FCSB a învins-o în runda #4 pe CFR Cluj, în Gruia, pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” cu 1-0 și și-a asigurat 13 puncte avans față de ocupanta locului secund.

Ardelenii sunt pe doi cu 31 de puncte, la egalitate cu Universitatea Craiova, care completează podiumul. Oltenii au pierdut cu Farul în această etapă, scor 1-2, pe ”Ion Oblemenco”.

Iar campioana en-titre a devansat-o, astfel, pe Rapid în clasament. Echipa de la malul mării se situează pe locul patru cu 29 de puncte, iar giuleștenii au coborât pe cinci.

Cu o înfrângere, două remize și o victorie, formația dirijată de Bernd Storck, Sepsi OSK, rămâne ultima clasată cu 27 de puncte obținute până acum în play-off-ul Superligii României.

  • 1. FCSB - 44 de puncte
  • 2. CFR Cluj - 31 de puncte
  • 3. Universitatea Craiova - 31 de puncte
  • 4. Farul Constanța - 29 de puncte
  • 5. Rapid București - 28 de puncte
  • 6. Sepsi OSK - 27 de puncte
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!