Antrenorului i se încheie înțelegerea contractuală cu sibienii la finele actualei stagiuni. 166 de apariții a bifat Măldărășanu pe banca echipei și a consemnat o medie de 1,62 puncte pe meci, conform statisticilor oferite de site-ul de specialitate Transfermarkt.
Marius Măldărășanu, pe cale să semneze: ”Am fost de acord cu toate detaliile contractuale”
Daniel Niculae, președintele lui FC Hermannstadt, a evidențiat că Marius Măldărășanu a acceptat detaliile contractuale ale sibienilor. Doar că, pentru moment, tehnicianul nu a pus pixul pe foaie cu clubul.
”Cu toate detaliile contractuale am fost de acord. Așteptăm răspunsul final din partea lui. Aș vrea să semnăm după meciul cu Botoșani. Am avut deja discuții despre cum va arăta sezonul viitor. Deja suntem în criză de timp. Sper ca la începutul săptămânii viitoare să semnăm și să punem lucrurile la punct.
Asta nu știu, nu pot să vă răspund eu. Măldă este în ultimele șase luni de contract. Despre un interes pentru Măldă ar trebui să-i întrebați pe cei de la Rapid. Noi vrem să continuăm cu Măldă, indiferent dacă primește vreo ofertă din altă parte”, a spus Daniel Niculae, potrivit Digi Sport.
Miercuri seară, FC Hermannstadt a pierdut finala Cupei României după 2-3 cu CFR Cluj la Arad, pe stadionul ”Francisc von Neuman”.
În play-out-ul SuperLigii României, Hermannstadt e prima clasată cu 36 de puncte. După primele opt etape desfășurate în partea a doua a campionatului, sibienii au bifat patru victorii, la care s-au adăugat trei rezultate de egalitate și o înfrângere.