Dinamo este pe locul cinci în play-off după primele două etape și este singura echipă cu înfrângeri pe linie. Cu 26 de puncte, ”câinii” sunt la doar două distanță de rivala Rapid, ocupanta locului șase.
Marian Aioani, OUT! S-a accidentat și lipsește în Rapid - Dinamo
Înainte de meciul de pe Arena Națională, Marius Șumudică (54 de ani) a primit o lovitură de proporții. Fanatik.ro scrie că Marian Aioani, portarul Rapidului, recent refăcut după o accidentare, nu a participat la antrenamentul de dinaintea acestei partide, după ce a resimțit dureri musculare.
Chiar dacă a jucat în meciul din Cupa României cu Metalul Buzău, câștigat cu scorul de 3-0, dar și în cel din campionat cu Universitatea Craiova (1-2), se pare că Aioani nu s-a refăcut complet, în ciuda faptului că a fost trimis la Belgrad pentru a se recupera la ”vraciul” Marijana.
Astfel, Marius Șumudică va miza pe unul dintre portarii de rezervă. Franz Stolz (24 de ani) și Dinu Moldovan (34 de ani) sunt opțiunile pe care le are la dispoziție antrenorul Rapidului. Unul nu a mai apărat într-un meci oficial din vara anului trecut.
Marius Șumudică: ”Ne-am pregătit bine, sperăm să câștigăm”
La conferința de presă premergătoare meciului, Marius Șumudică nu a vrut să ofere foarte multe detalii legate de accidentații din echipa sa. Se știe, oricum, că nu-l va avea la dispoziție nici pe Claudiu Petrila, suspendat pentru această partidă.
„Un nou meci de play-off, sperăm să câștigăm primul meci din play-off. Ne-am pregătit bine, întâlnim o echipă bună, care are continuitate, majoritatea jucătorilor au continuat de anul trecut, plus antrenorul. În play-off se poate întâmpla orice, nu sunt surprize. Îmi doresc foarte mult să facem prima victorie, am jucat bine cele două meciuri din play-off, cu FCSB și Universitatea Craiova.
Consider că nu meritam să pierdem acel meci dacă stadionul era plin cu suporterii noștri (n.r. - meciul cu Craiova). E un meci deschis oricărui rezultat. Ne cunoaștem foarte bine, drept dovadă stau și rezultatele de egalitate. Cunoscându-ne foarte bine, știm fiecare antrenor ce filosofie are, ce-și dorește”, a spus Marius Șumudică.