”Câinii” au suferit mai multe schimbări la nivelul lotului în această vară, după ce au pierdut mai mulți jucători importanți, printre care Patrick Olsen, Astrit Selmani, Dennis Politic sau Josue Homawoo.

Totuși, chiar dacă șefii clubului au adus întăriri, jocul nu-l convinge pe Ion Pârcălab (83 de ani), fostul mare fotbalist al lui Dinamo din anii '60.

De patru ori campion cu Dinamo în cariera sa, cel poreclit ”Săgeata Carpaților” crede că ”roș-albii” se vor bate la retrogradare dacă vor continua pe aceeași linie. În acest sezon, ambițiile sunt mari în tabăra ”câinilor”, după ce echipa a reușit să prindă play-off-ul în sezonul precedent și a scăpat de insolvență după mai bine de patru ani.

Ion Pârcălab o vede pe Dinamo la retrogradare: ”A jucat slab”

„Dinamo a jucat slab, fără viață. E o diferență față de meciurile pe care le-au făcut anul trecut, când au intrat între primele șase, și ce joacă acum. Dacă joacă așa, se vor bate jos de tot, la retrogradare!

Repriza a doua cu FC Botoșani a fost catastrofală! Ăia au avut patru ocazii mari, au ratat cu poarta goală. Botoșaniul a dominat, a jucat cu fundașii la centru, au avut ocazii una după alta. Noroc cu Sivis, cu acea alunecare la disperare. Și-a mai spălat din păcate, că a mai greșit, și-a dat autogol (n.r. - cu Csikszereda).

Nu sunt ce trebuie cei care au venit până acum... L-au pierdut pe Olsen, care era un jucător bun, alerga mult, știa jocul. Până acum, cei care au venit nu mi se par grozavi, dar n-aș vrea să mă pronunț, mi se pare prea devreme. Dar nu mi-a plăcut ce am văzut în primele două etape. La Miercurea Ciuc, era 0-2 în minutul 15! Aceeași echipă ia apoi șase goluri de la Slobozia, voi vă dați seama?

E o situație care ar trebui să-i pună pe gânduri, să realizeze că nu au făcut ce trebuie până acum. Degeaba se roagă ei de spectatori să vină la stadion... Acum joacă la Galați, ce șanse sunt la Oțelul? Minime! Un egal ar fi aur!”, a spus Pârcălab, potrivit GSP.ro.

Cu două puncte după primele două etape, Dinamo se va duela cu Oțelul Galați în deplasare în următoarea etapă, după care va înfrunta FCSB pe Arena Națională, din postura de echipă gazdă.

Transferurile făcute de Dinamo în această vară

Veniri - Cristian Mihai (UTA Arad / 350.000 de euro), Nikita Stoianov (Maccabi Netanya / 300.000 de euro), Andrei Mărginean (Sassuolo / 250.000 de euro), Raul Opruț ((KV Kortrijk / 200.000 de euro), Danny Armstrong (Kilmarnock / gratis), Devis Epassy (Karmiotissa / gratis), Mamoudou Karamoko (Copenhaga / gratis), Alexandru Musi (Dinamo / gratis), Kyriakou Charalampos (Apollon Limassol / gratis), Codruț Sandu (Rapid / gratis), Luca Bărbulescu (FC Augsburg U19 / gratis), Vadim Kiricenko (UTA Arad / gratis), Jordan Ikoko (Omonia Nicosia / gratis), Alexandru Tabuncic (Voința Crevedia / gratis)

Reveniri după împrumuturi - Petru Neagu (Slobozia), Valentin Dumitrache (Afumați), Alberto Soro (Chaves), Denis Oncescu (FC Argeș), David Irimia (Metaloglobus), Andrei Ionică (Afumați), Alexandru Irimia (Metaloglobus), Cristian Ionescu (Blejoi), Alexandru Serafim (Rm. Vâlcea), Godwin Udosen (Afumați), Antonio Bordușanu (Poli Iași)

Plecări - Răzvan Patriche (retras din activitate), Denis Politic (FCSB / 970.000 de euro), Patrick Olsen (Horsens / 250.000 de euro), Josue Homawoo (Standard Liege / gratis), Astrit Selmani, Antonio Luna, Adnan Golubovic, Cristian Costin (contracte încheiate), Andrei Mărginean (Sassuolo / împrumut expirat), David Irimia, Alexandru Irimia (Metaloglobus / împrumutați), Valentin Dumitrache (Metalul Buzău / împrumutat), Peter Maapia, Hussaini Sanusi (CS Dinamo / împrumutați), Raul Rotund (Slobozia / împrumutat)