VIDEO Keșeru a stabilit ce va face după încheierea contractului cu UTA: "Acord de principiu!"

SPORT.RO
Data publicarii: Marti 31 Mai 2022, 19:38
Data actualizarii: Marti 31 Mai 2022, 19:38

Claudiu Keșeru a fost prezentat oficial la UTA Arad.

Atacantul în vârstă de 35 de ani a explicat că este extrem de motivat, iar obiectivele pe termen scurt sunt revenirea la ehipa națională, unde își dorește să ajungă la meciul cu numărul 50, dar și marcarea golului cu numărul 300 în carieră.

Keșeru a stabilit ce va face după încheierea contractului cu UTA

La conferința de presă de prezentare, fostul atacant de la FCSB a fost însoțit de patronul celor de la UTA Arad, Alexandru Meszar, care a confirmat că există un acord de principiu cu Claudiu Keșeru pentru preluarea postului de director sportiv.

"Ne dorim. Am discutat și acest aspect. Demult ne dorim să avem un director sportiv cu CV bogat care vine chiar din iarrbă. Am discutat această problemă, este reală și ne-am bucura. Claudiu și-a dat și un acord de principiu în acest sens", a spus Meszar, la conferința de presă.

Claudiu Keșeru a jucat într-un singur meci de play-off la FCSB, la începutul lunii aprilie, și este conștient că va avea nevoie de timp pentru a reveni la forma sa obișnuită.

"UTA poate fi o rampă pentru echipa națională. E în mintea mea asta. Am lucrat cu Edi Iordănescu la FCSB, am avut o colaborare foarte bună și da, îmi doresc să revin pe teren, să mă simt cât mai în largul meu. 

Probabil că se va simți puțin la început lipsa de meciuri din ultima perioadă pentru că un antrenament nu compensează efortul fizic dintr-un meci. Atât timp cât sunt în activitate, echipa națională reprezintă enorm. Sunt la 47 de selecții, mai am trei până la 50, care e o bornă importantă.

Și golul 300, bineînțeles. Sunt niște chestii care merg mână în mână cu performanțele echipei. Cred că 278 de goluri am, acolo am bătut pasul pe loc", a spus și Claudiu Keșeru.

  • 19 meciuri a strâns Keșeru la FCSB în sezonul recent încheiat, reușind să marcheze cinci goluri și să ofere trei pase decisive
  • 1,2 milioane de euro este cota de piață a lui Keșeru, conform Transfermarkt
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!