FCSB a pierdut în deplasare la CFR Cluj, scor 0-1, într-un meci din runda a șasea a Superligii. Unicul gol al meciului a fost marcat de Andrei Cordea din penalty, în minutul 77.

Juri Cisotti: „Tot meciul l-am avut sub control”

Mijlocașul de la FCSB a vorbit despre prestația echipei sale, după înfrângerea de la Cluj și consideră că roș-albaștrii au controlat meciul.

Juri Cisotti a pus accent pe faptul că FCSB trebuie să se adapteze la noul sistem cu trei fundași centrali și să pregătească partida cu UTA din runda viitoare.

„Am avut impresia că tot meciul l-am avut sub control. Am avut posesia, ei nu cred că au fost periculoși în vreun moment.

Din păcate s-a decis la o fază fixă la care s-a dat penalty, așa e fotbal, trebuie să mergem înainte.

Eu cred că am făcut un meci bun, am avut ocazii, dar nu am finalizat ce am creat și asta a fost azi.

Acest sistem este un sistem în care trebuie să fac și faza defensiva, dar nu mă deranjează. Cred că după câteva meciuri o să ne obișnuim cu noul sistem. 

Azi a fost prima înfrângere după șase etape, acum trebuie să ne întoarcem la București și să lucrăm pentru meciul cu UTA”, a spus Juri Cisotti, la Prima Sport.

În urma acestei înfrângeri, FCSB se află pe locul doi în clasament cu 11 punte, la două „lungimi” de liderul Dinamo. De cealaltă parte, CFR Cluj a urcat pe poziția a 12-a și are șase puncte.