Jose Moreno: "Zapata a avut un rol important in aducerea noastra!”

SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 23 Ianuarie 2008, 17:04
Data actualizarii: Miercuri 23 Ianuarie 2008, 17:04
VEZI CE AU DECLARAT NOILE TRANSFERURI ALE STELEI

Mendoza, Jose Moreno, Dayro Moreno si Dino Ezze au facut primele declaratii la sosirea la Steaua.  Vezi aici ce au declarat noii jucatori ai Stelei:

Jose Moreno: "Steaua este una dintre marile echipe ale Romaniei, care joaca mereu in Liga Campionilor, am vazut-o jucand. Am vazut fotbalul romanesc la televizor, se joaca un fotbal bun aici. Sigur ca imi amintesc de golul lui Adrian Ilie contra Columbiei. Zapata, la fel ca aici, este unul dintre cei mai buni portari in Columbia, foarte respectat, foarte cunoscut la nationala. Rolul lui aici a fost sa ne recomande, sa spuna ce fel de jucatori suntem. Tot el ne-a spus multe lucruri despre Steaua si despre fotbalul de aici", a spus Jose Moreno.

Anders Mendoza: "Steaua este cea mai buna echipa aici, participa frecvent in Liga Campionilor si stiu ca an de an are obiective marete. Steaua a facut istorie in fotbalul romanesc. Anul asta vom incerca sa fim din nou campioni, pentru a juca in Liga", a spus Mendoza.

Dayro Moreno:  "Am urmarit meciurile Stelei in Liga Campionilor, pentru ca aici juca Robinson Zapata. Am auzit ca a jucat mereu in aceasta competitie. Fotbalul romanesc il cunoastem de la Mondialul la care ne-a eliminat, este unul foarte competitiv. Zapata a jucat un rol important in decizia mea de a veni la Steaua. Lucrurile bune care s-au spus despre el si faptul ca este foarte apreciat in Romania au contat", a spus Dayro Moreno.

Dino Ezze: mijlocasul nigerian Dino Eze a declarat ca Steaua este o echipa buna si ca se roaga la Dumnezeu sa faca treaba buna in acest retur si sa termine pe primul loc.  "Am venit la Steaua sa dau cei mai bun din mine si sper sa castigam campionatul", a spus Eze.

Francezul Habib Habibou: "Eu trebuie sa demonstrez ce pot si asta intentionez sa fac. Vreau titlul de campion si sa evoluam in Liga Campionilor. Sunt sigur ca vom putea face asta", a spus el.

 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!