Giuleștenii vor evolua pe Arena Națională în derby-ul cu roș-albaștrii din postura de echipă gazdă. Rapid - FCSB va putea fi urmărit și în format LIVE TEXT pe Sport.ro, cât și pe Facebook Sport.ro.
Jayson Papeau le-a urat succes rapidiștilor înaintea marelui derby cu FCSB: ”Asta e singura opțiune”
Jayson Papeau (28 de ani) a plecat în toamna lui 2024 de la Rapid în Qatar, la divizionara secundă Al Markhiya SC, după doi ani petrecuți în Giulești.
Francezul a avut un mesaj pentru rapidiști înaintea confruntării cu FCSB. Papeau a evidențiat că singura opțiune valabilă pentru trupa din Giulești e să câștige toate cele trei puncte împotriva campioanei en-titre.
”Salutare tuturor! Sunt Jayson și vreau să vă urez succes în meciul de duminică. E un derby mare și singura opțiune e să-l câștigați. Deci dați totul pentru cele trei puncte. Cu siguranță voi urmări meciul. Hai, Rapid!”, a spus Jayson Papeau pentru Rapid.
Cine arbitrează Rapid - FCSB în etapa #29 din SuperLiga României
- Din sursele Pro TV și Sport.ro, Radu Petrescu va arbitra confruntarea Rapid - FCSB
Ultimul meci arbitrat de Radu Petrescu a fost APOEL - Pafos (luni, 24 februarie) în Cyprus League, încheiat 0-2. Șase cartonașe galbene a arătat ”centralul” pe ”Neo GSP Stadium” din Nicosia.
FCSB - Rapid 0-0, în turul sezonului regulat, a fost arbitrat de Istvan Kovacs, alături de asistenții Mihai Marica și Ferencz Tunyogi. La VAR a fost delegat atunci Cătălin Popa, alături de Andrei Constantinescu.
Rămâne de văzut cine va fi acum la VAR în Rapid - FCSB.