Fanii i-au înjurat pe jucători, iar Alex Dobre, căpitanul lui Rapid, a ieșit în față și le-a ținut piept suporterilor furioși: "Băi, tu trebuie să fii alături de noi, băi. Noi ne chinuim aici, vii tu să ne înjuri, mă?".
Victor Angelescu l-a făcut praf pe Florin Manea
Impresarul Florin Manea, mare suporter al lui Rapid, l-a pus la zid pe Alex Dobre pentru atitudinea avută în fața fanilor giuleșteni.
În replică, Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid și totodată președintele clubului din Giulești, care s-a poziționat de partea lui Alex Dobre în conflictul cu suporterii, a răbufnit la adresa lui Florin Manea.
”Cum să spui că Dobre ar trebui să nu mai fie în Giulești?! Am avut nouă meciuri fără înfrângere și eram pe locul 2, pierdem un meci și ar trebui căpitanul și jucătorul care joacă cel mai bine în sezonul ăsta și care a dat și gol să fie înjurat și că n-ai voie să răspunzi… Că pe răposatul Nae Manea îl alergau pe șinele de tren. Asta e o tâmpenie! Domnul Manea mai bine să-și vadă de treburile lui, că n-are nicio treabă cu tatăl. Pentru tatăl, cel mai mare respect! Pentru el am zero respect.
Nu este nici măcar rapidist, din punctul meu de vedere! Nu face decât, de ani de zile, să beneficieze de numele tatălui și să se dea pe lângă suporterii rapidiști! Ceea ce încearcă să facă și în acest moment. Este un om care a dat în judecată clubul Rapid și ne cere bani fără să aibă nici măcar 0,1% dreptate sau putință. Încearcă să fraudeze pe toată lumea!
A venit domnul Șucu și încearcă și el să facă bani nemunciți. Așa cum a făcut tot timpul! Că știm antecedentele lui Florin Manea. Oamenii de genul ăsta, sincer, sunt o problemă”, a fost reacția usturătoare a lui Angelescu, potrivit GSP.
Ce a spus Florin Manea despre Alex Dobre
Agentul s-a declarat absolut șocat de comportamentul lui Dobre și a spus că atacantul, cel mai eficient jucător al lui Rapid, nu mai are ce căuta în Giulești.
”Eu unul sunt şocat şi nu pot să înţeleg ce a avut în cap acest Alex Dobre. Bă, băiatule, tu realizezi la ce echipă joci? Ce a fost în mintea ta? După trei, patru duşuri în vestiarul Rapidului te-ai trezit tu să te duci să îi cerţi pe suporteri?", a răbufnit Manea.