”Îl lăsați la FCSB?” Patronul rivalei din play-off a FCSB-ului i-a transmis un mesaj clar lui Gigi Becali

FCSB Gigi Becali marius stefanescu Superliga Gigi Becali
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 25 Mai 2024, 14:30
Data actualizarii: Sambata 25 Mai 2024, 14:30

Marius Ștefănescu a impresionat în acest sezon la Sepsi, iar fotbalistul de 25 de ani ar putea părăsi în această vară gruparea covăsneană.

Gigi Becali s-a declarat impresionat de Marius Ștefănescu și a spus de mai multe ori că va încerca să îl transfere pe fotbalistul cotat la 1.6 milioane de euro.

Laszlo Dioszegi: ”Ne-au sunat foarte mulți agenți pentru Ștefănescu!”

Laszlo Dioszegi a anunțat, însă, că nu îl va da pe Marius Ștefănescu la FCSB ”nici pentru 10 de milioane de euro”, având în vedere controversele apărute în urma unor declarații făcute de Dan Șucu. Patronul Rapidului a remarcat faptul că Marius Ștefănescu nu a jucat contra FCSB-ului și a sugerat că între covăsneni și echipa patronată de Gigi Becali ar exista o înțelegere.

Acest lucru nu s-a schimbat nici după încheierea sezonului, însă Laszlo Dioszegi nu exclude ca Marius Ștefănescu să plece de la echipa din Sfântu Gheorghe în această vară.

Eu cred că vor veni oferte pentru Ștefănescu începând cu săptămâna viitoare. Dacă am niște oferte de nerefuzat, trebuie să îi dăm drumul. Dacă nu, el mai are contract doi ani de zile cu noi.

(n.r. Nu a venit o ofertă deocamdată?) Concret, nu a venit. Ne-au sunat foarte mulți agenți care au spus că trimit ofertă, că vin din MLS, din America. Ne-au sunat să dăm acceptul, să meargă jucătorul în Bundesliga 2 sau în Ligue 2. Dar, concret, concret, nu a venit nimic ca să putem spune că e 100%.

(n.r. Nu v-ați răzgândit? Dacă vine domnul Becali cu o ofertă, îl lăsați la FCSB?) Nu ne răzgândim de pe o zi pe alta”, a transmis Laszlo Dioszegi, potrivit AS.ro.

Pare că și Gigi Becali și-a luat gândul de la Marius Ștefănescu. Recent, patronul de la FCSB declara: ”Dacă a zis că nu îl dă, ce să mai… O să vedem. Nu este o prioritate a noastră Ștefănescu, la ora asta”.

  • 14 goluri și opt pase decisive are Marius Ștefănescu în acest sezon.
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!