"Baciul" este convins că Alibec, acum mult mai matur, are tot ce-i trebuie pentru a se impune în echipa campioană și chiar îl vede titular în fața lui Daniel Bîrligea.
Gică Popescu a remarcat transformarea prin care a trecut atacantul de 34 de ani, considerând că experiența acumulată la Farul și în străinătate l-a transformat fundamental față de jucătorul care părăsea FCSB în urmă cu șapte ani.
Fostul căpitan al Barcelonei a descris temperamentul vulcanic al atacantului, comparându-l cu o sticlă de șampanie gata să explodeze, dar a insistat asupra calităților sale umane.
"Are toate ingredientele să facă performanță, trebuie doar să fie puțin mai așezat. El e un tip așa, ca șampania, îi sare dopul imediat, după care însă se ponderează. Dar e o persoană incredibilă, un suflet uriaș, un om de vestiar extraordinar, care nu și-a spus încă ultimul cuvânt în fotbalul românesc", a declarat Gică Popescu, potrivit GSP.
Mai "număr 9" decât Bîrligea
Întrebat despre duelul pentru postul de atacant central cu Daniel Bîrligea, omul de gol al FCSB-ului din sezonul trecut, Gică Popescu și-a exprimat clar preferința, argumentând că Alibec posedă calități superioare de finalizator.
"Cred că Alibec va fi titularul postului de atacant. Denis mi se pare mai număr 9, să zic așa! Sigur, asta e o opinie personală. Probabil că, după tot ce a făcut în sezonul trecut, Bîrligea va porni în primul «11». Dar Denis are calitate, vede poarta cum la puțini există această calitate, viteză bună și știe ce să facă cu mingea când o are", a adăugat Popescu.
Revenirea lui Denis Alibec la FCSB, club pentru care a mai evoluat în perioada ianuarie 2017 - iulie 2018, reprezintă una dintre cele mai importante mutări ale verii în Superliga, atacantul semnând cu proaspăta campioană după despărțirea de Farul Constanța.