VIDEO EXCLUSIV Gigi Becali, criză de nervi după dezastrul cu Silkeborg: "Desființez tot! În sânge, carne vie"

SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 14 Octombrie 2022, 20:51
Data actualizarii: Vineri 14 Octombrie 2022, 20:50

Gigi Becali a avut un discurs extrem de dur după ce FCSB a fost din nou umilită de Silkeborg, în grupele Conferene League, scor 0-5.

Silkeborg s-a impus şi la Bucureşti prin golurile marcate de Kusk (minutul 12), Klynge (minutul 16), Tengstedt (minutul 63) şi Jorgensen (minutele 68 şi 70). Elevii lui Nicolae Dică au un singur punct în Grupa B din Conference League.

Gigi Becali, criză de nervi după dezastrul cu Silkeborg: "Desființez tot! În sânge, carne vie"

Gigi Becali spune că este gata să se retragă din fotbal după un nou rezultat rușinos înregistrat de echipa sa și recunoaște că este foarte dezamăgit de campania de transferuri, explicând că nu a văzut niciun jucător valoros în duelul cu Silkeborg.

"Ce sunt eu, dobitocul Becali? Dau bani și nu văd un jucător? M-am săturat! Ce să facem? Tu dă-i, ia jucători, dă-i afara, ia jucători, dă-i afară...

Desființez tot! În sânge, carne vie", a spus Gigi Becali, pentru PRO TV.

După această partidă, FCSB a rămas pe ultimul loc în grupe, cu un singur punct, cel mai slab atac (un gol marcat), dar și cea mai slabă apărare (13 goluri primite).

Clasamentul este condus de West Ham, cu punctaj maxim, urmată de Silkeborg (6p) și Anderlecht (4p). În următorul meci, FCSB se va întâlni cu UTA Arad pe Arena Națională, duminică, 16 octombrie, de la ora 20:30. Partida va fi LIVE TEXT pe www.sport.ro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!