Ajuns la 26 de ani, atacantul de la FCSB le-a atras atenția celor de la Frosinone, iar italienii s-au interesat de fotbalistul roș-albaștrilor.
Gigi Becali a confirmat negocierile pentru Daniel Bîrligea
Mai mult, italienii au început deja negocierile cu Gigi Becali pentru transferul lui Daniel Bîrligea, lucru confirmat și de finanțatorul de la FCSB.
Gigi Becali se așteaptă să încaseze cinci milioane de euro în schimbul atacantului. Acest lucru înseamnă un profit de două milioane de euro în seiful roș-albaștrilor, în condițiile în care, în urmă cu doi ani, când l-a transferat de la CFR Cluj, Gigi Becali a plătit trei milioane de euro pentru Bîrligea.
”Da,da, așa este. E adevărat, negociem. 5 milioane de euro, atât vreau”, a spus finanțatorul de la FCSB, conform Digi Sport.
- 4,5 milioane de euro este cota de piață a lui Daniel Bîrligea, potrivit Transfermarkt.