Gigi Becali anunță un transfer la FCSB după eșecul de la Arad

FCSB Gigi Becali Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 29 August 2023, 00:39
Data actualizarii: Marti 29 August 2023, 00:39

FCSB va mai face un transfer în această fereastră de mercato, conform anunțului făcut de Gigi Becali după partida cu UTA, câștigată de arădeni, scor 2-1.

După primul eșec suferit în acest sezon de Liga 1, Gigi Becali a criticat în termeni duri arbitrajul și a anunțat că FCSB va mai face un transfer.

Gigi Becali: "Trebuie să luăm un atacant dreapta"

Omul de afaceri spune că vrea să achiziționeze un atacant dreapta, fiind nemulțumit de prestațiile lui David Miculescu și Octavian Popescu. Întrebat dacă Marius Ștefănescu, jucătorul lui Sepsi, este o variantă, Gigi Becali a refuzat să comenteze.

"Trebuie să luăm un atacat în dreapta pentru că Tavi și Miculescu nu fac față. O să vedem acum. Mâine ne consultăm să găsim un atacant în dreapta. Tavi a pierdut toate mingile. A avut și aia să dea la poartă și a dat la mișto. Trebuie să luăm un atacant în drepta", a spus Gigi Becali, la Digisport.

Totodată, Becali a recunoscut că regretă faptul că l-a vândut pe Andrei Cordea, extremă dreaptă, în Arabia Saudită, la Al Tai.

"Uite, pe cuvânt, mi-a părut rău acum că l-am vândut pe Cordea. Eu l-am vândut și din cauza lor (n.r - a oamenilor din club). Ziceau că Cordea nu e, că cutare, că nu știu ce, că le pierde pe toate, cum să joci fotbal cu Cordea. Și l-am vândut, deși mie îmi plăcea de Cordea", a mai spus Becali.

Ce jucători a transferat FCSB în această vară

  • Siyabonga Ngezana - Kaizer Chiefs (600.000 de euro)
  • Vlad Chiricheș - Cremonese (gratis)
  • Alexandru Băluță - Akademia Puskas (gratis)
  • Damjan Djokovic - Al Raed (gratis)
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!