Gabi Iancu știe cine va lua titlul în Liga 1

GABI IANCU FCSB Liga 1 Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 13 Ianuarie 2024, 13:00
Data actualizarii: Sambata 13 Ianuarie 2024, 13:00

Gabi Iancu (29 de ani) se află la FC Hermannstadt de șase luni.

Atacantul a semnat cu sibienii la începutul sezonului 2023/24. Cotat la 600.000 de euro, conform site-urilor de specialitate, Gabi Iancu mai are contract cu FC Hermannstadt până la finele sezonului 2024/25.

Gabi Iancu știe cine va lua titlul în Liga 1

Gabi Iancu, fost jucător la FCSB sau FCU Craiova în primul eșalon al României, a vorbit despre sezonul actual și crede că gruparea roș-albastră va fi cea care va reuși să se impună în Superliga României.

  • De asemenea, în viziunea lui Gabi Iancu actuala stagiune e cât se poate de echilibrată, având în vedere lupta pentru titlu, dar și pentru evitarea retrogradării

”FCSB cred că ia campionatul pentru că e pe primul loc şi îşi câştigă meciurile. CFR o să mai facă transferuri. Mai sunt Rapid şi Craiova. Simt că FCSB o să ia campionatul. 

Superliga este echilibrată pentru că echipele din faţă nu şi-au câştigat punctele cu echipele din spate şi nu-mi aduc aminte de un aşa echilibru. Dacă ne gândim că o să se înjumătăţească şi punctele o să fie şi mai echilibrat”, a spus Gabi Iancu, potrivit iamsport.ro.

FCSB se află pe primul loc în clasamentul Superligii României cu 44 de puncte, în timp ce CFR Cluj se situează pe a doua poziție cu 36 de puncte, iar Universitatea Craiova completează podiumul cu 34 de puncte.

Helmut Duckadam: ”Campionatul încă nu e jucat! Ea e favorită”

Helmut Duckadam a vorbit pentru Sport.ro despre campionatul României și a remarcat faptul că formația dirijată de Elias Charalambous, FCSB, rămâne favorită pentru câștigarea titlului.

  • De asemenea, Eroul de la Sevilla a precizat însă că sezonul nu e jucat și ca va conta enorm și play-off-ul, unde se înjumătățesc punctele

”FCSB rămâne favorită, în primul rând datorită avansului de puncte. Dar, campionatul încă nu e jucat. Va veni această perioadă când mai sunt jocuri în campionat. Vine play-off-ul. Acolo va conta forma sportivă și rezultatul, sigur că da”, a spus Helmut Duckadam pentru Sport.ro.

Sezonul regulat al Superligii României revine după pauza de iarnă vineri, 19 ianuarie, de la ora 17:00, cu meciul dintre Sepsi OSK și Poli Iași. Confruntarea dintre cele două va fi LIVE TEXT pe www.sport.ro, dar și pe Facebook Sport.ro.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!