Roș-albaștrii au deschis scorul în minutul 34, prin Florin Tănase, care a transformat un penalty obținut de Bîrligea, însă Metaloglobus a întors rezultatul în actul secund, prin reușitele semnate de Ubbink și Huiban.

Florin Tănase: ”Trebuie analizat, cine rezistă, rezistă, cine nu, la revedere!”

Florin Tănase s-a declarat extrem de dezamăgit de evoluția echipei și de faptul că roș-albaștrii nu au reușit să își păstreze avantajul de un gol obținut în prima repriză în fața ultimei clasate.

Tănase este de părere că este nevoie de o revoluție la FCSB și spune că jucătorii care nu fac față la nivelul pe care și-l propune gruparea roș-albastră trebuie să plece de la echipă.

Dezamăgirea e foarte mare, începem din nou cu stângul. Și luna trecută ne-am încurcat la Csikszereda. În seara asta conducem, după aia primim două goluri în a doua repriză. Ok, se întâmplă să primești un gol, dar dacă pierdem așa ușor dueluri cu adversari de pe ultimul loc, nu poți avea pretenții prea mari.

Nu pot să zic că mă așteptam, dar odată ce ai doar 1-0 și nu îți câștigi duelurile, se poate întoarce rezultatul în orice moment. E supărare foarte mare, nu am mai fost atât de supărat.

Erau trei puncte importante pentru noi, ne-am bătut joc de ce am făcut în ultimele două meciuri, dar trebuie să ne ridicăm, suntem la cel mai important club. Trebuie analizat, cine rezistă, rezistă, cine nu, la revedere, pentru că aici pretențiile sunt mari. Le cerem scuze suporterilor, pentru că în seara asta am fost o rușine”, a spus Tănase.

Tănase a reacționat după ce Gigi Becali a spus că nu va mai juca la închidere și a ținut să își prezinte scuze în fața fanilor.

Cine știe în ce context a spus (n.r. întrebat despre faptul că Gigi Becali a spus că nu va mai juca la închidere), nu pot să comentez fără să aud ce a spus, poate îmbârligi tu (n.r. reporterul).

E normal ca fanii să fie supărați, și noi suntem supărați, trebuie să înțeleagă și ei acest lucru, nici nouă nu ne este ușor și avem cea mai mare nevoie de ei.

(n.r. Nu sunt multe puncte până la ultimul loc din play-off) Vorbim de play-off? Nu sunt multe puncte? Pentru noi sunt multe și trei puncte, te bate ultimul loc, dar o să analizăm și sunt convins că o să ne revenim”, a adăugat Florin Tănase. 

Clasamentul din Superliga României