Florentin Petre a spus cât și-ar dori să se termine Dinamo - FCSB: "Mă mulțumesc și așa"

Dinamo - FCSB Florentin Petre Superliga Superliga Florentin Petre
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 25 Noiembrie 2023, 19:18
Data actualizarii: Sambata 25 Noiembrie 2023, 19:17

Dinamo - FCSB e duminică, ora 20:30.

Cele două echipe se vor întâlni în a 17-a etapă din primul eșalon al României duminică seară, de la ora 20:30. Partida va fi LIVE TEXT pe www.sport.ro, dar și pe Facebook Sport.ro la finalul weekend-ului.

Florentin Petre a spus cât și-ar dori să se termine Dinamo - FCSB: "Mă mulțumesc și așa"

Florentin Petre, fost internațional român cu peste 50 de prezențe la prima reprezentativă, a vorbit înainte de Dinamo - FCSB și a subliniat faptul că și-ar dori ca formația lui Ovidiu Burcă să câștige cu 2-1.

De asemenea, fostul dinamovist a precizat că ar fi mulțumit și în cazul în care "câinii roșii" vor obține un rezultat de egalitate cu liderul Superligii României.

"Îmi pare rău că nu mai pot să joc, dar aş fi fost favorit. Eu merg pe grup, vreau să văd un grup unit, o echipă unită, care trage cu sufletul şi cu disciplina creată de antrenor. Eu mi-aş dori să câştige Dinamo cu 2-1, mă mulţumesc şi cu un egal. 

Va fi foarte greu", a spus Florentin Petre, potrivit Fanatik.

Ultima confruntare FCSB - Dinamo s-a întâmplat în turul sezonului regulat. Echipa lui Elias Charalambous a reușit să câștige pe teren propriu cu 2-1, în a doua etapă din Superliga.

FCSB și Dinamo, în campionat

Înainte de a 17-a etapă, FCSB se află pe primul loc cu 34 de puncte. În consecință, gruparea roș-albastră a înregistrat 10 victorii, patru rezultate de egalitate și două înfrângeri până acum.

De cealaltă parte, Dinamo București se situează în "zona fierbinte" a clasamentului, pe locul 15, cu 10 puncte. Trupa lui Ovidiu Burcă a obținut până acum, așadar, doar două victorii, patru remie și 10 eșecuri.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!