VIDEO EXCLUSIV "FCSB să uite de titlu!". Verdict dur pentru echipa lui Gigi Becali, înaintea reluării Ligii 1

SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 15 Ianuarie 2022, 10:53
Data actualizarii: Sambata 15 Ianuarie 2022, 10:55

FCSB a încheiat anul 2021 la 10 puncte în spatele liderului CFR Cluj.

Fără titlu din 2015, FCSB speră că va putea încheia seria neagră în acest an, însă misiunea se anunță din nou una dificilă. CFR Cluj a traversat o formă extraordinară în prima parte a acestui sezon și a încheiat 2021 cu nouă victorii consecutive, toate fără gol încasat.

Helmut Duckadam: "FCSB ar trebui să cam uite de titlu"

Deși a avut rezultate foarte bune sub comanda lui Edi Iordănescu și Toni Petrea, FCSB nu a putut ține pasul cu CFR Cluj și a rămas la 10 puncte în spatele liderului, iar Helmut Duckadam, fostul președinte de imagine al bucureștenilor, nu crede că formația lui Dan Petrescu poate fi oprită.

"FCSB ar trebui să cam uite de titlu. CFR ar putea fi încurcată doar de COVID, nu cred că altcineva poate să îi încurce. Au o strategie foarte bună și de transferuri. Mie mi-a plăcut foarte mult Roger de la UTA, am văzut că l-a luat la CFR.

Nu văd cum CFR ar putea să piardă titlul anul acesta. E meciul direct, în cazul în care CFR pierde, să zicem că se relansezaă puțin campionatul, dar când CFR nu pierde, atunci chiar s-a terminat", a spus Helmut Duckadam, la emisiunea Ora Exactă în Sport, de la Pro X.

În primul meci oficial din 2022, FCSB și CFR Cluj se vor întâlni pe Arena Națională, duminică, 23 ianuarie, de la ora 20:00.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!