FCSB revine pe Arena Națională! Cât costă un bilet la meciul cu Poli Iași

FCSB Poli Iasi Superliga Superliga fcsb
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Miercuri 16 August 2023, 17:59
Data actualizarii: Miercuri 16 August 2023, 18:03

FCSB se întoarce pe Arena Naţională pentru confruntarea cu Poli Iaşi, programată în etapa cu numărul șase din Superliga. Vicecampioana a anunțat că biletele pot fi achiziționate online.

După meciul dintre FCSB și Poli Iași, cel mai mare stadion al țării va fi din nou închis, pentru a lăsa loc Festivalului Comic Con 2023.

Bilete online pentru FCSB - Poli Iași

„FCSB anunță că a pus în vânzare, online, biletele pentru partida cu Politehnica Iași, contând pentru a șasea etapă a Superligii, care se va disputa duminică, începând cu 21:30, pe Arena Națională.

Tichetele sunt disponibile pe www.bilete-fcsb.ro, la următoarele prețuri:

  • VIP 1 - 100 LEI
  • VIP 2 - 75 LEI
  • VIP 3 - 60 LEI
  • TRIBUNA 2 - 30 LEI
  • PELUZA - 15 LEI

Clubul nostru vine în sprijinul suporterilor, oferindu-le acestora posibilitatea de a se prezenta la stadion cu E-ticket (bilet care poate fi tipărit acasă, pe hârtie A4, dar poate fi prezentat și pe telefon, la turnichet).

E-ticketele pot fi achiziționate până duminică, 20 august, la ora 19:00.

Casele de bilete vor fi deschise conform următorului program:

  • SÂMBĂTĂ, 19 AUGUST - 11:00 - 19:00 - Bulevardul Basarabia
  • DUMINICĂ, 20 AUGUST - 11:00 - 21:30 - Bulevardul Basarabia, Str. Maior Ion Coravu

De asemenea, facem următoarele precizări cu privire la accesul copiilor și persoanelor cu dizabilități pe Arena Națională:

  1. Copiii cu vârsta de până în 7 ani beneficiază de acces gratuit pe stadion, cu condiția să fie însoțiți de un adult. În situația în care un adult este însoțit de doi copii cu vârsta de până la 7 ani, acesta trebuie să achiziționeze un al doilea bilet.
  2. Persoanele cu dizabilități sau însoțitorii acestora pot ridica biletele speciale de la casele de la Arena Națională. Pentru a primi biletele, acestea trebuie să prezinte copii după C.I. a persoanei cu dizabilități și actul doveditor al dizabilității respective, precum și copie după C.I. a însoțitorului.

Atenție! Persoanele cu dizabilități sunt obligate să prezinte certificatul de dizabilitate inclusiv la accesul în incinta stadionului”, se arată în comunicatul transmis de FCSB prin intermediul rețelelor de socializare.

În acest sezon, FCSB a disputat meciurile de pe teren propriu pe stadionul „Arcu de Triumf” și în Ghencea, deoarece pe Arena Națională au avut loc mai multe evenimente în luna iulie.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!