Louis Munteanu (22 de ani), cumpărat în vară de CFR Cluj, de la Fiorentina, pentru 2,3 milioane de euro, are parte de un sezon excelent, iar acum este golgheterul Superligii, cu 16 reușite.

Ioan Varga: "Prețul lui Louis Munteanu? Sub 15 milioane nici nu stau să clipesc"

Recent, Gigi Becali declara că a oferit 3 milioane de euro pentru a-l cumpăra pe Munteanu, însă s-a lovit de refuzul lui Ioan Varga, care ar fi solicitat nu mai puțin de 8 milioane.

Între timp, nici cele 8 milioane de euro nu mai sunt de actualitate. Întrebat la Fanatik dacă a mai primit vreo ofertă din partea lui Gigi Becali pentru Louis Munteanu, patronul lui CFR Cluj a răspuns: "Nu e cazul. Noi suntem prieteni, ne respectăm, dar nu. N-are rost să stricăm o relație de prietenie pentru un jucător. Prețul lui Louis Munteanu? Sub 15 milioane nici nu stau să clipesc, vă spun sincer. 15 milioane și 20% dintr-un viitor transfer".

"Am avut ofertă mare (n.r - pentru Louis Munteanu), dar am refuzat-o. Nu suntem în postura să avem nevoie de bani. Stăm bine, lotul e bun în acest moment. Eu cred că în perioada viitoare se va omogeniza și mai bine. Echipa începe să fie mult mai bună", a mai spus Ioan Varga.

Clasamentul golgheterilor din Superliga

  • 1. Louis Munteanu (CFR Cluj) - 16 goluri
  • 2. Alexandru Mitriță (Universitatea Craiova) - 12 goluri
  • 3. Daniel Bîrligea (FCSB) - 12 goluri
  • 4. Astrit Selmani (Dinamo) - 11 goluri
  • 5. Dan Nistor (U Cluj) - 10 goluri
  • 6. Vladislav Blănuță (U Cluj) - 10 goluri
  • 7. Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova) - 10 goluri
  • 8. Darius Olaru (FCSB) - 8 goluri
  • 9. Ianis Stoica (FC Hermannstadt) - 8 goluri
  • 10. Alexandru Tudorie (Petrolul) - 8 goluri