FOTO FCSB, meci interzis cardiacilor cu Almere City: cinci goluri, trei reveniri și un test pe muchie de cuțit

FCSB, meci interzis cardiacilor cu Almere City: cinci goluri, trei reveniri și un test pe muchie de cuțit Superliga

FCSB a început în forță perioada de pregătire, cu un amical spectaculos, disputat la Apeldoorn, în fața olandezilor de la Almere City. 

A fost un meci plin de răsturnări de scor, faze spectaculoase și cinci goluri marcate.

Campioana României a fost condusă din minutul 13, după o gafă defensivă. Olaru a ratat egalarea dintr-o poziție excelentă în minutul 20, dar Alibec a adus speranță în minutul 45+2, cu un șut puternic din lovitură liberă.

Bucuria roș-albaștrilor a fost de scurtă durată, pentru că Almere a lovit din nou la faza imediat următoare, stabilind scorul pauzei la 2-1.

FCSB, meci nebun cu Almere City

  • Screenshot 2025 06 28 145157

Partea a doua a adus și mai multă adrenalină. Gheorghiță a restabilit egalitatea la 2-2 în minutul 48, după o acțiune rapidă pe stânga.

Apoi, în minutul 75, Florinel Tănase a reușit golul victoriei: a plecat pe contraatac, a șutat precis de la distanță și a stabilit scorul final: 3-2 pentru FCSB.

Partida cu Almere City a fost un prim test serios înaintea unei veri încărcate: FCSB va juca 17 meciuri oficiale în 57 de zile, iar pe 5 iulie o așteaptă Supercupa cu CFR Cluj, urmată pe 9 iulie de debutul european cu Inter Club d’Escaldes, în preliminariile Champions League.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!