VIDEO FCSB - Farul | Căpitanul încinge spiritele înaintea înfruntării de pe Arena Națională

fcsb - farul Farul Constanta FCSB Ionut Larie Superliga
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Duminica 16 Aprilie 2023, 16:25
Data actualizarii: Duminica 16 Aprilie 2023, 16:25

FCSB - Farul, partidă din runda a patra a play-off-ului Superligii, are loc luni, de la 20:30, pe Arena Națională din București.

Farul a câștigat două partide în play-off și va rămâne lider în Superligă indiferent de rezultatul din meciul cu FCSB. Echipa lui Gică Hagi mai are un punct peste CFR Cluj, după ce echipa lui Dan Petrescu a câștigat sâmbătă seară, scor 2-1, pe teren propriu, cu Sepsi Sfântu Gheorghe.

În ultimele două jocuri trupa de pe Litoral a remizat în deplasare cu Rapid, scor 1-1, și a învins Universitatea Craiova, la Ovidiu, scor 3-2, golul victoriei fiind adus din penalty de constănțeanul Ionuț Larie, căpitanul echipei lui Hagi.

FCSB - Farul | Mesajul căpitanului Ionuț Larie

Larie, cel mai experimentat fotbalist de la Farul, a vorbit înaintea partidei de luni seară, împotriva celor de la FCSB. Stoperul în vârstă de 36 de ani, care a jucat la FCSB în sezonul 2017-2018 (a strâns 15 partide și a înscris un gol), și-a exprimat dorința ca echipa sa să se întoarcă de pe Arena Națională cu "puncte"!

"Un nou meci cu FCSB, partidă dificilă. Nu contează că i-am bătut de două ori în campionatul regular, acum va fi cu totul alt meci.Cred că ei își vor dori mult mai mult să câștige acum, însă mergem la București cu încredere, cu plăcerea de a juca fotbal și sperăm să ne întoarce cu puncte", a declarat căpitanul dobrogenilor Ionuț Larie.

  • 450.000 de euro e cota lui Ionuț Larie
  • 1,2 milioane euro a fost cea mai înaltă cotă atinsă în carieră - 2014
  • 33 de meciuri a jucat în acest sezon Larie pentru Farul 
  • 30 iunie 2023 e data la care îi expiră contractul lui Larie cu Farul

Hagi va miza pe tot ce are mai bun în lot. "Referitor la lot, și-au revenit toți. Suntem cu lotul complet. Bineînțeles că cei care abia s-au recuperat după accidentări nu sunt 100%, dar sunt cu noi, vom vedea în ce formulă vom începe", a declarat Hagi, într-o conferință de presă.

"Domnul Hagi face o treabă foarte bună, au o echipă organizată. Joaca fotbal frumos, dar trebuie să ne concentrăm pe ce avem noi de făcut, asta e cel mai important. Trebuie să dictăm tempo-ul și ritmul jocului. La fiecare antrenament încercăm să ne îmbunătățim și să ne rezolvăm din probleme", a spus antrenorul celor de la FCSB, cipriotul Elias Chralambous.

Clasament play-off

1. Farul Constanța - 39p

2. CFR Cluj - 35p

3. FCSB - 34p

4. Universitatea Craiova - 29p

5. Rapid - 28p

6. Sepsi OSK - 24p.

VIDEO Ionuț Larie și Dina Grameni, înainte de FCSB - Farul 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!