FC Botoșani - Farul Constanța 0-0
Min. 90+3: Final de meci!
Min. 86: Ocazie Farul! Alibec primește balonul în preajma careului, își potrivește șutul pentru stângul, dar mingea e deviată de Matricardi.
Min. 65: Ocazie FC Botoșani! Mitrov șutează din careu, mingea este deviată de apărarea constănțenilor și lovește bara porții lui Buzbuchi.
Min. 57: Ocazie Farul! Alibec rămâne unu la unu cu portarul Anestis, dar trimite pe direcția goalkeeper-ului.
Min. 33: Ocazie FC Botoșani! Florescu execută bine o lovitură liberă, dar mingea trece puțin peste poartă.
Min. 31: Ocazie Farul! Anestis are o intervenție bună la încercarea cu capul a lui Ciobanu.
Min. 22: Dublă ocazie pentru FC Botoșani! Balonul ajunge la Ongenda în careul constănțenilor. Șutează cu stângul în forță în blocajul lui Buzbuchi, mingea este respinsă, dar ajunge înapoi la fotbalistul moldovenilor care încearcă și șutul cu dreptul, respins și de această dată de portarul Farului.
Min. 1: Ocazie FC Botoșani! David ajunge la o minge respinsă și șutează de la marginea careului, dar balonul trece puțin pe lângă poartă.
Min. 1: Începe meciul!
FC Botoșani: Anestis - Sadiku, Matricardi, Miron, Țigănașu - G. David, Aldair - E. Florescu, L. Fulop, Ongenda - Chică Roșă
- Rezerve: E. Pap, Șeroni, Petro, Pavlovic, Diez Salomon, Francisco, Bodișteanu, Mitrov, Mouaddib, Pănoiu, Kaprof, Enzo Lopez
- Antrenor: Liviu Ciobotariu
Farul: Buzbuchi - I. Cercel, Bălașa, Gustavo Marins, Cr. Ganea - Vînă, Dican, Casap - Grigoryan, Alibec, A. Ciobanu
- Rezerve: Ducan, Munteanu, Dumitra, B. Țîru, Buta, Banu, N. Popescu, Radaslavescu, G. Iancu, I. Cojocaru, Rivaldinho
- Antrenor: Gheorghe Hagi
___________________________________________________________________________________________________
Gazdele, FC Botoșani, ocupă locul 14 în clasament și vin după o remiză muncită în fața rivalei Poli Iași (1-1). Formația moldavă și-a găsit o oarecare constanță pe teren propriu, unde a înregistrat două victorii și două egaluri în ultimele cinci partide.
De cealaltă parte, Farul Constanța, poziționată pe locul 11, vine după un rezultat dezamăgitor în etapa precedentă, 0-1 cu Oțelul Galați. În deplasare, dobrogenii au obținut un singur succes în acest sezon, un 1-0 la Slobozia.
Cele două echipe s-au întâlnit de 23 de ori în Superligă. Botoșănenii au câștigat de șapte ori, dobrogenii de nouă ori, iar alte șapte partide s-au încheiat la egalitate.
Cel mai memorabil rezultat rămâne victoria categorică a Farului din decembrie 2022, când s-a impus cu un incredibil 8-0. Ultima întâlnire, însă, a fost în favoarea moldovenilor, care au câștigat cu 1-0 la Constanța, în iulie 2024, prin golul lui Ștefan Bodișteanu.
Pe lângă duelul de pe teren, se anunță o confruntare captivantă între antrenori. Liviu Ciobotariu și Gheorghe Hagi, foști colegi la naționala României, s-au întâlnit deja de 11 ori ca tehnicieni.
Ciobotariu are un ușor avantaj, cu cinci victorii față de cele patru ale lui Hagi, în timp ce două meciuri s-au încheiat la egalitate.