Campioana României a cedat duminică seara pe teren propriu, în runda a patra din Superliga. Formația din Trivale s-a impus grație reușitei semnate de Yanis Pîrvu în minutul 7, după o pasă decisivă venită de la Luvambo. Rezultatul propulsează echipa antrenată de Bogdan Andone pe prima poziție a clasamentului, cu 9 puncte.
Dincolo de numeroasele ocazii irosite de olteni, printre care și bara lui Baiaram din repriza secundă, meciul a fost marcat de o fază controversată petrecută în careul oaspeților, un contact între Assad Al-Hamlawi și Dorinel Oancea, la care trupa lui Filipe Coelho a cerut lovitură de pedeapsă.
Arbitrul a lăsat jocul să continue
Fostul mare arbitru Cristi Balaj a analizat faza și a explicat motivele pentru care decizia de a nu se acorda penalty a fost una corectă. Acesta a evidențiat faptul că atacantul Universității a căutat intenționat contactul cu adversarul.
„Se judecă după imaginea din lateral, care prezintă mai clar situația. Acest cadru arată că apărătorul joacă mingea, iar când apare ulterior un contact la nivelul genunchiului, atacantul era deja în cădere. A refuzat să ducă piciorul stâng în față pentru a forța căderea. Aici era deja în cădere, a refuzat să pășească cu piciorul stâng și l-a lăsat în spate în mod special”, a transmis Cristi Balaj.
În urma acestui eșec, Universitatea Craiova rămâne cu 6 puncte și ocupă poziția a șasea în clasament. Partida cu FC Argeș reprezentă un semnal de alarmă pentru olteni, înaintea returului cu finlandezii de la KuPS.