Hassane Rachid Traore este noul jucător al formaţiei Farul Constanţa, după ce a semnat un contract valabil până în vara anului 2029.
În vârstă de 19 ani (13 iulie 2007), Hassane Traore este născut în Burkina Faso şi evoluează pe postul de fundaş stânga.
Hassane Rachid Traore este noul jucător al Farului Constanța
Aceasta este prima sa experienţă în afara ţării, unde a mai jucat pentru Bobo Sports şi USFA.
„Sunt foarte încântat că am semnat cu Farul, este prima mea experienţă într-o altă ţară şi sunt sigur că alegerea mea a fost una inspirată. Am văzut baza, condiţiile de pregătire şi totul este la superlativ.
De abia aştept să joc, să intru în programul echipei şi să îmi arăt calităţile. Cred că sunt un jucător bun în dueluri, cu o viteză bună şi cu o dorinţă mare de a reuşi.
Le promit fanilor că voi lupta pentru a-i face fericiţi", a declarat noul transfer al Farului, al cărui jucător favorit este Nuno Mendes de la PSG, scrie News.ro.