La ce meciuri vedem în campionatul românesc, cu efect somnifer multe dintre ele, Farul – Oțelul Galați a fost chiar o capodoperă fotbalistică!
Partida de la Ovidiu a început spectaculos, cu două goluri semnate de Răzvan Tănasă (22 de ani), în mai puțin de zece minute. Apoi însă, în mod inexplicabil, echipa antrenată de Ianis Zicu s-a stins. Și, pe fondul acestei căderi, a venit golul Oțelului din finalul primei părți, pe deplin meritat: Ștefan Bană (38).
La reluare, din nou, gazdele au pornit ca din tun! Grigoryan a înscris, la nici 40 de secunde după startul părții secunde, iar stadionul a erupt. Degeaba însă! După vreo șapte minute, verdictul a venit din camera VAR: ofsaid, iar golul lui Grigoryan a fost anulat, în mod corect.
Finalul a fost exploziv, la Ovidiu! Mai întâi, a venit eliminarea lui Gabi Iancu, la nici zece secunde după intrarea sa pe teren (83), după care, aproape imediat, Paulinho a egalat: 2-2 (85).
Când „marinarii“, în zece oameni, părea că vor avea emoții și pentru un punct, a venit golul lui Ișfan (87), de nicăieri aproape! Farul a trecut în frunte din nou, scor 3-2, și a rezistat până la final, în ciuda celor 13 minute adiționale.
-----------------------------------
Farul - Oțelul Galați 3-2 (Tănasă 2, 7, Ișfan 87 / Bană 38, Paulinho 85)
Minutul 90+13 - Final de meci.
Minutul 90 - Vor fi 11 minute adiționale.
Minutul 87 - Gafă mare în defensiva Oțelului, iar Ișfan a readus Farul în avantaj.
Minutul 85 - Imediat după eliminarea lui Gabi Iancu, Oțelul a reușit egalarea prin Paulinho.
Minutul 84 - Gabi Iancu, eliminat la nici 10 secunde după intrarea sa pe teren. Inițial, fotbalistul Farului a primit galben pentru intrarea sa brutală, dar, după analiza VAR, arbitrul i-a arătat roșu direct.
Minutul 52 - După vreo șapte minute de verificare în camera VAR, golul lui Grigoryan a fost anulat pentru ofsaid
Minutul 46 - Grigoryan a marcat, la 40 de secunde după reluarea meciului.
Minutul 46 - A început repriza a doua.
Minutul 45+3 - Final de repriză.
Minutul 38 - Ștefan Bană a redus din diferență, după o acțiune frumoasă.
Minutul 7 - Tănasă a reușit dubla, în mai puțin de zece minute.
Minutul 2 - Răzvan Tănasă a deschis scorul pentru gazde.
Minutul 1 - A început meciul.
-------------------------
LIVE TEXT pe Sport.ro de la ora 18:30, Farul Constanța și Oțelul Galați se întâlnesc la Ovidiu în cadrul etapei cu numărul 2 din Superligă.
”Greu de dat un pronostic”, a titrat site-ul oficial LPF, care oferă detaliile statistice ale întâlnirii.
Un singur succes au reușit dobrogenii în ultimele șapte meciuri jucate în campionat pe teren propriu, 1-0 cu Gloria Buzău (3 mai 2025), în rest au patru remize și două înfrângeri.
Gălățenii nu au mai înregistrat un rezultat de egalitate în SuperLigă din postura de vizitatori din 28 septembrie 2024, Rapid - Oțelul 0-0. Au urmat afară șase succese și opt partide pierdute.
1-0, scorul favorit în meciurile dintre Farul și Oțelul
De la revenirea gălățenilor pe prima scenă din 2023, cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă de cinci ori, fiecare reușind câte o victorie (8 octombrie 2023, Oțelul - Farul 0-1; 22 noiembrie 2024, Farul - Oțelul 0-1).
Cea mai recentă confruntare directă din campionat: 16 mai 2025, Oțelul - Farul 0-0.
Ionuț Larie, la sezonul 18 în Superligă
O victorie, cinci remize (patru fără gol marcat) și o înfrângere este palmaresul înregistrat de antrenorul Laszlo Balint în disputele cu Farul din SuperLigă.
Ionuț Larie a fost integralist în echipa lui Ianis Zicu în prima rundă, cu FC Botoșani, pentru căpitanul dobrogenilor acesta fiind al 18-lea sezon în SuperLigă, competiție în care a debutat pe 07 iunie 2006, în CFR Cluj - Farul Constanța 3-0. Info: LPF