Fanii Stelei fac misto de Gigi! Vezi care sunt cele 10 porunci ale lui Gigi Becali pentru jucatori:

Fani Gigi Becali Steaua Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 09 Februarie 2010, 08:39
Data actualizarii: Marti 09 Februarie 2010, 08:47

Razboiul dintre Gigi Becali si fani este departe de a se fi incheiat! Daca finantatorul este dispus sa mai lase de la el, suporterii nu vor sa faca niciun compromis.

Astfel, pe site-ul suporterilor Stelei au aparut cele 10 porunci marca Gigi Becali pentru ca Steaua sa ajunga din nou in grupele Ligii Campionilor.

1. Implementarea contractului de 45 de minute, cu posibilitate de prelungire pana la 90. Astfel, Jiji va putea sa dea afara la pauza orice zdreanta care nu face minuni intr-o repriza.

2. Jucatorii Stelei sa poarte tricouri fosforescente pentru ca Jiji sa poata indica din loja, folosind un laser, care este favoritul lui din teren. Cine nu-i paseaza, zboara de la echipa!

3. Extinderea perioadei de transferuri pe intregul sezon, inclusiv in timpul meciurilor, pentru ca Gigi sa poata cumpara in orice moment orice jucator. Daca vreun adversar joaca bine, il transfera Jiji in timpul partidei, iar la prima intrerupere isi schimba tricoul.

4. Steaua si Steaua II sa joace in acelasi timp meciurile, pe terenuri alaturate. Cine-l supara pe Jiji e trimis direct la Steaua II.

5. Introducerea regulii "joc ca pe DVD". Si anume, cand un jucator, transferat de pe DVD, rateaza din sase metri, meciul e oprit, Mache si Argaseala cauta o faza asemanatoare din care fotbalistul respectiv a marcat, imaginea este afisata pe tabela, iar golul este validat.

6. Gigi va fi trecut in organigrama clubului pe posturile de "Mare Sef", "Mare Intelept", "Mare Psiholog", "Mare Tactician", antrenor, magician si "Mesia". La esecuri, jucatorii, impreuna cu zdrentele din tribuna se vor autoflagela la mijlocul terenului, pana cand va zice Gigi.
Sunt scutiti membrii PNG-CD si cei care pe timpul "Marii Persecutii" (zilele de arest ale Razboinicului) au purtat tricouri cu "Free Gigi". Argaseala poate furniza lista completa!

7. In loc sa fie declarata campioana echipa de pe primul loc, vor fi campioane toate echipele situate mai sus in clasament decat Steaua. Astfel, oricare ar fi locul ocupat, Jiji va putea declara ca Steaua si-a atins obiectivul, locul doi.

8. La pauza, jucatorii vor urca la oficiala si vor astepta smeriti sa intre in loja "Marelui Urs" pentru incurajari, admonestari, porcaieli. Pauza se va prelungi oricat are nevoie nea Jiji.

9. Pe tricourile de joc va sta scris doar "Gigi Becali, Maaareee Paaatrooon" si calificativul jucatorului conform nomenclatorului becalian : "razboinic", "om de baza", "hahalera", "e si el acolo".

10. In contractele jucatorilor nu se va mai specifica salariul. Acesta va fi conform cu nomenclatorul becalian mentionat la regula numarul 9. Leafa va fi recalculata in permanenta in functie de ultimele grohaieli de la televizor ale "Razboinicului Luminii".

Sursa: Click
 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!