Universitatea Craiova e lider, cu 19 puncte, neînvinsă până acum. Pe locul doi se află Rapid, cu 15 puncte, iar podiumul e completat de UTA Arad, și ea neînvinsă, cu 13 puncte.

Surprizele mari vin însă din spate: FC Botoșani ocupă locul 4, FC Argeș e pe 5, iar Dinamo se află pe poziția a 6-a. În schimb, echipele care au dominat ultimii ani, CFR Cluj și FCSB, sunt la coada clasamentului, cu doar 5 puncte.

Eugen Neagoe știe cine va câștiga Superliga: „100% favorita la titlu”

Eugen Neagoe, fost antrenor în Bănie, e convins că titlul nu mai are cum să scape Craiovei.

„100% sunt principala favorită la titlu. Nu au mai fost niciodată în postura asta, cu un avans așa mare. FCSB și CFR Cluj sunt foarte departe și e greu să mai recupereze, chiar și după înjumătățirea punctelor. Diferența e mare și poate să se mărească”, a declarat tehnicianul pentru Fanatik.

Rămas liber de contract după despărțirea de FC Buzău în primăvara acestui an, Neagoe a lucrat de-a lungul carierei la cluburi importante din România, printre care Universitatea Craiova, Dinamo, Sepsi și Astra Giurgiu. În străinătate, a fost secundul lui Victor Pițurcă la naționala României și la Al-Ittihad, dar și antrenor principal în Cipru, la Aris Limassol și Nea Salamina.