GALERIE FOTO Elias Charalambous, tot un zâmbet: "Dawa are acum un Dawa junior. E norocos că nu seamănă cu el"

Elias Charalambous FCSB Joyskim Dawa Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 18 Februarie 2024, 13:48
Data actualizarii: Duminica 18 Februarie 2024, 13:47

Elias Charalambous, antrenorul lui FCSB, a susținut o conferință de presă înaintea meciului cu Universitatea Cluj, programat luni, la ora 20:30.

Antrenorul cipriot a vorbit la conferință și despre situația lui Joyskim Dawa (27 de ani). Camerunezul nu va putea fi folosit la meciul cu U Cluj. A primit câteva zile de vacanță pentru a merge în Franța, la soția sa, care tocmai a născut.

Elias Charalambous, tot un zâmbet: "Dawa are acum un Dawa junior. E norocos că nu seamănă cu el"

Charalambous a glumit când a vorbit despre acest subiect, spunând că Dawa este norocos că nou-născutul nu seamănă cu fotbalistul, ci cu soția sa.

"Avem și vești bune. Dawa are acum un Dawa junior, e norocos că nu seamănă cu el. Am văzut pozele și seamănă cu soția lui, e norocos din punctul ăsta de vedere, atât", a spus Elias Charalambous, la conferința de presă premergătoare meciului U Cluj - FCSB.

Anunțul absenței lui Dawa a fost făcut de sâmbătă de Mihai Stoica: "Nici Dawa nu va fi la Cluj, pentru că i-a născut soția și este în Franța. Vine după meci", spunea oficialul liderului, la Orangesport.

Având în vedere că FCSB nu se poate baza nici pe Joyskim Dawa, nici pe Denis Haruț, care acuză probleme medicale, lângă Siyabonga Ngezana ar urma să apără în centrul defensivei Mihai Lixandru.

Pentru Dawa va fi doar al treilea meci din acest sezon de Liga 1 pe care îl ratează, după cele cu Sepsi (5-2), din septembrie și Dinamo (1-0), din noiembrie.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!