NEWS ALERT Două oferte din Liga 1 pentru Marius Șumudică: "M-a sunat aseară!"

Marius Sumudica Dumitru Dragomir Petrolul Ploiesti U Cluj Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 08 August 2023, 10:10
Data actualizarii: Marti 08 August 2023, 10:15
Marius Șumudică (52 de ani) este aproape de revenirea în antrenorat, la câteva luni după ce s-a despărțit de Al Raed.

În ultima vreme, s-a scris că Marius Șumudică ar fi așteptat la Universitatea Cluj, care plănuiește să se despartă de Toni Petrea. Antrenorul nu a confirmat la acel moment informația, însă acum se pare că are pe masă două oferte concrete.

Două oferte din Liga 1 pentru Marius Șumudică

Dumitru Dragomir susține că a fost sunat de Marius Șumudică, care i-a transmis că are două oferte din Liga 1 și i-a cerut o părere. Fostul șef al LPF spune că l-a sfătuit pe "Șumi" să aștepte revenirea la Rapid, însă rămâne de văzut care  va fi decizia tehnicianului.
 
Întrebat dacă cele două oferte sunt de la U Cluj și Petrolul Ploiești, Dragomir a evitat să răspundă.

"M-a sunat Șumudică aseară și mi-a spus că are oferte de la două echipe. Una cu bani, alta mai săracă. I-am spus în felul următor: 'Mai așteapta, pentru că o să fie verde către Rapid!'. Da, eu cred că mă va asculta și va mai aștepta. Dacă nu, e treaba lui, eu nu mă supăr. Faptul că m-a consultat e un lucru deosebit. Și când s-a dus prin Turcia l-am oprit eu de 2-3 ori. Eu l-am învățat să meargă la Gigi Becali, pentru că avea ofertă tare de la FCSB. El a zis că e rapidist și că nu merge acolo. Și a greșit! Dacă se ducea la Steaua, ieșea campion și avea un nume extraordinar.

La Rapid, nu știu dacă ia titlul, dar în primele 4 va fi. Altfel, Rapid nu vine nici în primele 6, cu toate că am avut o impresie bună după primul joc. Schimbările astea masive... eu, pe fundașul stânga brazilian nu l-aș schimba niciodată. Faci experimente? Cu toate că și Bergodi e un antrenor serios și s-ar putea să fi avut ghinion", a spus Dumitru Dragomir, la GSP Live.

Marius Șumudică a antrenat ultima dată în România la CFR Cluj, în perioada iunie - august 2021. A rezistat doar 15 meciuri, iar ulterior a fost demis în urma unui conflict cu conducerea clubului.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!