Tehnicianul liber de contract a confirmat că a fost contactat de câteva cluburi, însă deocamdată nu s-a ajuns la un acord. Acesta analizează cu atenție fiecare propunere și nu se grăbește să revină pe bancă.
Dorinel Munteanu revine! Anunțul făcut de antrenor: „Da, așa este!”
Antrenorul în vârstă de 57 de ani a recunoscut că perioada recentă nu a fost una ușoară din punct de vedere profesional, dar rămâne optimist.
„Da, așa este, doar zvonuri. Sigur, am fost în contact cu alte cluburi, dar nu s-a concretizat nimic până acum. Nu este o perioadă plăcută pentru niciun antrenor, dar sper să fie mai bine”, a declarat Munteanu pentru Digi Sport.
Dorinel, fără angajament după despărțirea de Sepsi
Ultima experiență a sa la Sepsi a fost una dificilă: a condus echipa în doar cinci meciuri, cu o medie de 0,20 puncte pe joc, iar rezultatele sub așteptări l-au făcut să fie demis. Covăsnenii au retrogradat ulterior în liga secundă.
Dorinel Munteanu a avut cele mai mari performanțe la Oțelul Galați, câștigând un titlu surprinzător și revenind mai târziu pentru a duce echipa aproape de playoff-ul Superligii. În carieră, Munteanu a mai antrenat Steaua, CFR Cluj, Kuban Krasnodar sau Astra Giurgiu.