Dinamo, pe punctul să rezolve primele transferuri ale iernii: ”Suntem aproape să închidem”

andrei nicolescu Dinamo Superliga Andrei Nicolescu
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 23 Decembrie 2023, 12:26
Data actualizarii: Sambata 23 Decembrie 2023, 15:15

Dinamo a câștigat meciul cu FC Voluntari, scor 1-0, și a încheiat anul 2023 cu două victorii consecutive.

Cele șase puncte câștigate în ultimele două meciuri ale anului le dau spranțe „câinilor” pentru salvarea de la retrogradare. 

Înainte de această pauză competițională au fost anunțate transferuri importante la Dinamo, conducerea dorind să ”betoneze” lotul pentru îndeplinirea obiectivului (salvarea de la retrogradare).

Conducerea lui Dinamo a început deja campania de transferuri și anunță, prin vocea administratorului special Andrei Nicolescu, faptul că doi jucători sunt aproape de a semna cu gruparea pregătită de Zeljko Kopic.

Andrei Nicolescu anunță transferuri la Dinamo

”Noi am avut niște discuții. Ați văzut că a spus și Mister aseară că avem nevoie de jucători care să dea 100% pentru Dinamo. Am avut mai multe discuții cu peste 20 de jucători. 

Suntem aproape să închidem cu unul sau doi jucători. Cu siguranță, e o listă complementară. O să vedem care dintre jucători sunt mai bănuitori în ceea ce își doresc și vom vedea pe cine alegem. Eu nu vreau să vorbesc public despre sume, dar să știți că nu mereu ce se vehiculează prin presă este și realitatea”, a spus Andrei Nicolescu, la Digi Sport.

Dinamo are 16 puncte după 21 de etape în Superligă și este pe penultimul loc, la șapte puncte distanță de următoarea clasată, Poli Iași, pe care o va întâlni în etapele rămase din sezonul regulat.

”Câinii” vor începe anul 2024 la Ploiești, cu Petrolul, iar apoi va urma derby-ul cu Rapid, care se va disputa pe teren propriu.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!