Dinamo, lider meritat în Superligă? Raul Opruț a dat verdictul după victoria cu Csikszereda

Dinamo, lider meritat în Superligă? Raul Opruț a dat verdictul după victoria cu Csikszereda Superliga

Dinamo a învins-o, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 3-1, pe Csikszereda, într-un meci din etapa a noua a Superligii.

Gazdele au deschis scorul în minutul 5 prin Eppel. Pentru Dinamo au marcat Armstrong 26’, Zandbergen 37’ şi Soro 45+1‘.

Raul Opruț: „Cred că ne merităm poziția” 

La finalul partidei, Raul Opruț (28 de ani) a afirmat că Dinamo merită să fie pe primul loc în Superligă și că este, în momentul de față, cea mai bună echipă din România. Opruț a subliniat însă că el și coechipierii săi mai au de muncă. 

„Într-adevăr, începutul nu a fost cum ne-am dorit și ne-am propus. Am luat gol rapid, după care am reușit să controlăm jocul. Cred că mai puteam să înscriem. Per total, am avut un meci bun. Ei nu au avut foarte multe ocazii. Era foarte important să obținem toate cele trei puncte azi.

Ne bucurăm să fim pe primul loc. E ușor să ajungi pe primul loc, mai greu să te menții. Ne bucurăm că munca noastră de la antrenamente dă roade. Mai avem de muncă. Dacă nu luăm gol, sunt sigur că putem să câștigăm fiecare meci, pentru că jucăm un fotbal ofensiv.

Cred că ne merităm poziția. Suntem la momentul acesta cel mai bun club de fotbal din România. Nu avem obiectiv să câștigăm campionatul. Sperăm să avem o emulație, avem nevoie de fani”, a declarat Raul Opruț, la flash-interviu. 

Imagini din Csikszereda - Dinamo

  • Fk csikszereda miercurea ciuc dinamo bucuresti superliga superbet 11092026 2

Caseta meciului

  • Csikszereda: Pap - Odor, Szabo, Palmes, Trif (Lima 13’) - Paszka - Czekus, Horvath (Tajti 71’), Nyitra (Toth-Pal 81’), Stahl – Eppel.
  • Antrenor: Laszlo Szabo.
  • Dinamo: Bellaarouch – Irimia (Opriş 89’), Pascual, Stoinov, Opruţ – Armstrong (Verreth 71’), Soro (Tarba 79’), Mărginean, Pinto (Hintsa 89’) - Zandbergen, Karamoko (Mazilu 79’).
  • Antrenor: Nuno Campos.
  • Cartonaşe galbene: Paszka 82’ / Pascual 65‘
  • Arbitri: George Cătălin Roman – Marius Badea, Raul Ghiciulescu – Mihail-Sebastian Lăstun
  • Arbitri VAR: Cătălin Sorin Popa, Claudiu Marcu
  • Observator: Ioan Onicaş

Dinamo este lider în clasament, cu 20 de puncte, iar Csikszereda ocupă ultimul loc, cu doar un punct.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!