GALERIE FOTO Dinamo - FCU Craiova 1-2 | S-au încins spiritele în ”Ștefan cel Mare”! Jucătorii s-au încăierat chiar pe teren

dinamo - fcu craiova Dinamo FCU Craiova Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 08 Aprilie 2022, 23:27
Data actualizarii: Vineri 08 Aprilie 2022, 23:36

Dinamo - FCU Craiova 1-2 | La finalul partidei, lucrurile au fost foarte aproape să degenereze, deși se părea că jucătorii celor două formații se salută cu fair-play. 

Câțiva s-au salutat, însă dintr-o dată s-a iscat un meleu în fluierăturile fanilor roș-albilor. 

Dinamo - FCU Craiova 1-2 | S-au încins spiritele la finalul partidei!

Suporterii oltenilor au reacționat, și-au chemat jucătorii să-i salute, însă au mai avut de așteptat. Jucătorii celor două formații s-au înjurat, s-au îmbrâncit și și-au mai plătit polițe după ce ciocnirile din timpul meciului. Oficiali din staffurile celor două formații au intrat pe teren și în scurt timp răfuiala s-a terminat. 

Fanii dinamoviști n-au părăsit arena așteptându-i pe jucătorii lui Nicolo Napoli să se apropie spre tunelul care duce la vestiare. Sub o ploaie de înjurături, oltenii i-au privit scurt pe suporterii roș-albi și au mărit pasul spre vestiare.

Meciul a fost unul cu o încărcătură specială iar tensiunea s-a reflectat în mai multe dueluri la limita regulamentului din timpul partidei.

Dinamo nu mai speră la salvarea directă de la retrogradare!

Dinamo a rămas pe locul 14, cu 13 puncte, și se poate distanța la nouă puncte de următoarea clasată, CS Mioveni, dacă argeșenii vor câștiga meciul cu ultima clasată, Gaz Metan Mediaș.

În următoarea etapă, Dinamo se va deplasa la Mioveni, iar apoi va juca în compania ultimelor clasate, Gaz Metan Mediaș și Academica Clinceni. De partea cealaltă, FCU Craiova a ajuns la 25 de puncte și este pe locul 11.

Programul lui Dinamo în play-out: 

CS Mioveni - Dinamo

Gaz Metan - Dinamo

Dinamo - Academica Clinceni

FC Botoșani - Dinamo

Dinamo - UTA Arad

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!