Dinamo, acord cu Adrian Mazilu și acord cu AC Milan! Ultimele vești despre cele două transferuri

Dinamo, acord cu Adrian Mazilu și acord cu AC Milan! Ultimele vești despre cele două transferuri Superliga

Dinamo se află în negocieri avansate pentru două transferuri: Adrian Mazilu, de la Brighton, și Andrei Coubiș, de la AC Milan.

Adrian Mazilu (19 ani), extrema care s-a remarcat la Farul Constanța și a făcut pasul la Brighton & Hove Albion, în ianuarie 2024, este foarte aproape de Dinamo.

Andrei Nicolescu: "Ne-am înțeles cu agentul lui Adrian Mazilu. Cred că o se facă"

Președintele Andrei Nicolescu anunță că Dinamo a bătut palma cu Adrian Mazilu pentru transfer, însă mai sunt detalii contractuale de pus la punct cu Brighton.

"Noi vorbim de mult timp pentru transferul lui Mazilu, cam o lună, o lună și ceva. Suntem destul de aproape. Cu agentul jucătorului ne-am înțeles. Mai sunt detalii legate de forma acordului de transfer cu clubul lui. Mai facem un mic ping-pong și sperăm să ajunge la un consens și în zona aia. 

Sunt chestiuni legate de niște bonusuri, de niște sume, dar și de procentul final sau opțiuni de răscumpărare. Sunt detalii pe care le negociem. Cred că o să se facă!

Transferul poate ajunge la o sumă mult mai mare de 500.000 de euro. Sunt niște etape în care plătim niște bani. Se plătesc și niște bani de performanță, dar vom vedea și în funcție de cum se adaptează aici.

Noi avem niște parametri fizici foarte buni în cazul lui Mazilu. Avem și imagini de la antrenamente în care putem să-l revedem pe acel Mazilu din sezonul în care Farul a câștigat titlul. Mizăm foarte mult pe dorința lui de a reveni în circuitul naționalei și al performanței", a spus Andrei Nicolescu, miercuri seară, la Prima Sport.

Brighton a plătit 3 milioane de euro pentru a-l cumpăra pe Mazilu de la Farul. Măcinat de accidentări, tânărul jucător nu a evoluat deloc la formația engleză, iar la Vitesse Arnhem, club la care a fost împrumutat pentru câteva luni, a prins doar 4 jocuri.

  • 7 aprilie 2024 este data ultimului meci oficial jucat de Mazilu: 8 minute în Vitesse - Nijmegen 0-3

Dinamo, acord cu AC Milan pentru Andrei Coubiș: "Mai sunt mici detalii la contractul jucătorului"

La Dinamo este așteptat și Andrei Coubiș (21 de ani), fundașul central cu dublă cetățenie, română și italiană, care este legitimat la AC Milan și a participat la cantonamentul din această vară al primei echipe.

Nicolescu spune că există un acord între Dinamo și AC Milan pentru ca Andrei Coubiș să sosească în România și să fie deținut în coproprietate, însă mai rămâne ca jucătorul să fie de acord cu propunerea.

"Aici, situația e puțin invers. Ne-am înțeles cu clubul AC Milan pentru transferul lui și cumva rămânem în coproprietate. Mai sunt mici detalii legate de contractul jucătorului. 

Un potențial foarte mare. Un jucător care e foarte puternic și are nevoie doar de jocuri la un nivel foarte ridicat pentru a rămâne în ritm. Tocmai de aceea a fost luat de Allegri în presezon. E evident că ștacheta e un pic cam sus pentru el acolo, dar Milan a văzut potențialul și de aceea rămânem în coproprietate", a mai spus Nicolescu.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!