Dinamo a dat un comunicat oficial, imediat după ce Rednic a suferit un infarct

Mircea Rednic Dinamo infarct mircea rednic UTA Arad Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 30 August 2023, 15:48
Data actualizarii: Miercuri 30 August 2023, 15:59

Mircea Rednic (61 de ani) a suferit un infarct, așa cum a anunțat clubul UTA Arad prin intermediul unui comunicat oficial.

Problemele pentru Mircea Rednic au apărut încă de la meciul cu FCSB, iar în cursul zilei de miercuri, antrenorul a efectuat un control amănunțit și a fost operat de urgență.

Dinamo, clubul ”de suflet” al lui Rednic, a reacționat oficial după infarctul suferit de antrenor.

Dinamo, comunicat după infarctul suferit de Rednic

Oficialii ”câinilor” au transmis, prin intermediul unui comunicat, cele mai bune gânduri către ”omul care a spus mereu 'Prezent!'”.

„Clubul Dinamo București dorește să transmită multă sănătate și însănătoșire grabnică legendei dinamoviste Mircea Rednic.

Un om care  nu are nevoie de o introducere în rândul suporterilor alb-roșii, o figură legendară atât în teren, cât și pe banca tehnică. Cel care ne-a adus ultima bucurie de titlu, în anul 2007. Cel care a câștigat două campionate (1984, 1990) și trei Cupe (1984, 1986, 1990) ca jucător la Dinamo.

Un om care a răspuns mereu ''Prezent!'' atunci când clubul era în cumpănă. Îi dorim sănătate și multă putere în acest moment dificil”, se arată pe pagina oficială de Facebook a lui Dinamo.

Mircea Rednic și-a încheiat cariera de fotbalist în 2000, după ce a evoluat la Luceafărul București, Corvinul Hunedoara, Dinamo București, Bursaspor, Standard Liege, Saint-Truiden și Rapid. Ca antrenor este de trei ori campion, cu Rapid și Dinamo, echipe cu care a câștigat titluri și în cariera de antrenor.

Rednic este antrenorul care a câștigat ultimele titluri pentru Rapid și Dinamo. A mai antrenat în România pentur FCM Bacău, Universitatea Craiova, FC Vaslui, Astra Giurgiu, Petrolul, CFR Cluj, Poli Iași, Viitorul și UTA Arad, dar în CV-ul său are și câteva experiențe în străinătate.

Alania, Xazar Lankaran, Standard Liege, Al-Nasr, Gent, Mouscron și Al-Faisaly sunt echipele pe care le-a mai pregătit Rednic.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!