Având în vedere că Arena Națională este indisponibilă, iar Stadionul Arcul de Triumf are o capacitate redusă, iar starea gazonului este modestă, Dinamo și-a dorit inițial să joace derby-ul cu FCSB, de pe 5 septembrie, pe Cluj Arena.
Dinamo - FCSB, pe Arcul de Triumf. Ce spun Alexandru Turcu și Dan Gătăianțu
Deși ajunsese la un acord cu autoritățile din Cluj, Dinamo s-a văzut nevoită să se răzgândească, după ce suporterii s-au opus ideii. Până la urmă, partida se va juca pe Arcul de Triumf.
"Mesajul nostru a fost clar. Am purtat un dialog cu conducerea. Meciul trebuie să se joace la București. E datoria noastră de suporteri să susținem clubul. Înțelegem necesitatea banilor pentru creșterea performanței sportive și că problema de bază e infrastructurală. Împreună cu clubul am căutat o cale prin care să ajungem la disputarea acestui meci, dar și să evităm pe cât posibil eventuale pierderi financiare. Pentru a respecta suporterii, meciul acesta trebuie jucat la București", a spus Alexandru Turcu, reprezentant DDB/PCH, într-o conferință de presă susținută vineri.
Dan Gătăianțu, președintele Consiliului de Administrație de la Dinamo și director financiar, a explicat că pierderile clubului se ridică la 600.000 de euro din cauza faptului că atât derby-ul cu FCSB din mai, cât și cel din septembrie, nu au putut fi organizate pe Arena Naținoală.
"Înainte de toate, doresc să mulțumesc președintele CJ Cluj, Alin Tișe, cât și președintelui de la U Cluj, Radu Constantea, pentru modul în care ne-au primit - cu o inimă deschisă pentru a face tot posibilul de a susține ideea noastră inițială de organizare a meciului la Cluj. Era o soluție de excepție de compromis. Am ajuns la ea din nevoia de a reduce impactul indisponibilității Arenei Naționale.
Problema reală e infrastructura. De aceea suferă suporterii care nu au parte de un cadru la înălțimea acestui meci. Suferă și clubul, care atunci când dispută un astfel de meci pe Arcul de Triumf și nu pe Arena Naționale, pierde până la 300.000 de euro. Acum este a doua doară în ultimele 4 luni când s-a întâmplat acest lucru. Nu putem accepta ca an de an și meci de meci să fim în aceeași situația și să suportăm astfel de pierderi.
Clubul n-a dorit niciodată să impună măsuri care să fie în dezavantajul dinamoviștilor. De exemplu, prin impunerea unor prețuri foarte mari. Împreună cu suporterii am ajuns la concluzii care par inedite, dar exprimă exact ceea ce avem nevoie - solidaritate și dorința de a susține clubul prin a participa la niște prețuri potențial mai mari", a spus Dan Gătăianțu.
Dinamo va vinde abonamente, apoi bilete care încep de la prețuri de 5 ori mai mari
Gătăianțu a explicat ulterior procesul de achiziționare a biletelor/abonamentelor înaintea derby-ului cu FCSB.
"În curând vom da drumul la vânzarea abonamentelor în varianta prețurilor de early bird pentru toate locurile rămase pe Arcul de Triumf, astfel încât suporterii să își asigure locul pentru acest meci și pentru meciurile viitoare. Astfel, susțin și clubul pentru remedierea acestei probleme financiare prin nedisputarea meciului pe Arena Națională.
La două zile după ce vom da drumul la aceste abonamente, vom porni vânzarea biletelor la Tribuna 0 și Tribuna 2 în sistemul de licitație olandeză. În prima zi, biletele vor fi puse în vânzare la prețul de 5 ori mai mare decât prețul normal. Acest preț o să scadă în fiecare zi până la ziua în care se dispută meciul. În ziua meciului, prețul va fi normal. Mesajul e simplu: noi nu impunem, ci dorim sprijin.
Biletele din peluză vor fi puse în vânzarea abia cu două zile înainte de meci. Până atunci se vor putea cumpăra doar abonamente. Cu două zile înainte de meci, biletele vor fi puse în vânzare la preț dublu față de cel normal", a mai spus oficialul lui Dinamo.