Dezamăgire la cote înalte la Rapid! „Ne-am făcut de rușine!” Dragoș Grigore își prezintă scuzele în fața fanilor 

Dragos Grigore CS Mioveni Rapid Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 16 Mai 2022, 22:53
Data actualizarii: Luni 16 Mai 2022, 22:58

Rapid a terminat pe locul al treilea în playout.

Rapid a pierdut ultimul meci al sezonului, 2-3 cu CS Mioveni, și a terminat pe poziția a treia în playout, cu 39 de puncte, în spatele lui Sepsi OSK, cu 42 de puncte, și FC Botoșani, cu 41 de puncte. 

Giuleștenii au avut puterea să egaleze în două rânduri, dar de fiecare dată, imediat când mingea s-a repus, CS Mioveni a marcat și a preluat conducera. Iar acest lucru l-a indispus pe Dragoș Grigore (35 ani). Fundașul central a mărturisit că Rapid nu mertia să joace barajul pentru Conference League și a mărturisit că îi este rușine de modul în care elevii lui Adrian Mutu (43 ani) s-au prezentat în această seară. 

Dragoș Grigore: „Nu mă așteptam să fim atât de slabi!” 

„Ne-am făcut de rușine. Îmi e rușine. Nu mă gândeam că o să trăiesc și o să simt lucrul ăsta, dar asta este. Toate fac parte din fotbal, chiar dacă e dureros. Poate nu meritam mai mult. De ce să ne mințim? Trebuia să intrăm în teren, să ne demonstrăm că ne dorim să jucăm acel baraj. Era normal să demonstreze că merită să joace cei care au rămas aici și anul viitor în Liga 1 (n.r. - despre jucătorii de la CS Mioveni). Nu mă așteptam să fim noi atât de slabi.

E păcat. La un moment dat aveam speranțe. Înseamnă că nu merităm. Asta este, mergem mai departe. Nu aș vrea să găsesc alibiuri, nu-mi stă în caracter. E adevărat că după ultima victoie, înainte de acel egal contra Chindiei, am început să pierdem și din jucători. Nu ar trebui să găsim scuze. Trebuia să demonstrăm că ne dorim să jucăm acel baraj. Nu am reușit să ne ridicăm la nivelul celor de la Mioveni, dar să ne mai gândim la Europa. Ne pare rău de cei care ne-au încurajat în această seară. Pleacă supărați, la fel ca noi. 

Nu am venit la Rapid să mă bat la retrogradare”, a declarat Dragoș Grigore la finalul meciului cu CS Mioveni.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!