Unul dintre cei mai importanți jucători de la Dinamo, Dennis Politic (24 de ani), spune că FCSB a fost o echipă foarte pragmatică în acest meci.
Dennis Politic, dezarmat după o nouă înfrângere cu FCSB
Dinamo a suferit a treia înfrângere contra FCSB-ului din acest sezon. Dennis Politic speră ca el și colegii săi vor putea să se revanșeze în play-off: "Cred că am început foarte bine partida din seara acesta. Ne-am simțit încrezători, a venit și primul gol, dar din păcate n-am știut să ținem mai bine de rezultat.
Am luat gol foarte ușor, după două minute, nu e ideal. Știam că le vor lipsi câțiva jucători azi, dar noi mergem în fiecare meci cu gândul la victorie. Am intrat montați, dar s-a văzut diferența în ultima treime.
FCSB e o echipă foarte bună, cred că sunt cel mai bun adversar din campionat. Și noi ne întrebăm ce ar trebui să facem ca să-i batem. Nu am făcut un meci greu, dar ei au fost foarte eficienți la finalizare. Trebuie să ne luăm revanșa în play-off! Nu vreau să comentez arbitrajul, este un arbitru de top (n.r Istvan Kovacs)", a declarat Dennis Politic, după meciul FCSB - Dinamo 2-1.
Dinamo a condus cu 1-0, dar a pierdut cu FCSB
Atacantul Stipe Perica a deschis scorul pe Arena Națională, în minutul 18. Acesta a reluat cu sânge rece din fața porții, după o pasă excelentă a lui Dennis Politic.
FCSB a egalat după numai două minute! Șutul deviat al lui Baba Alhassan l-a păcălit pe portarul Roșca, iar cele două rivale au revenit la egalitate.
Dinamo a solicitat un penalty în minutul 34, după un presupus henț în careu, dar centralul Istvan Kovacs a făcut semn că jocul poate continua. Perica și Ngezana au sărit la cap, iar balonul a ricoșat din mâna fundașului de la FCSB. Nici VAR-ul nu a intervenit, astfel că arbitrul Kovacs nu a fost chemat la margine pentru a urmări reluarea. La pauză s-a intrat la egalitate, scor 1-1.
FCSB a preluat conducerea în minutul 57, după o fază la care apărarea "Câinilor" a fost prinsă pe picior greșit. Cisotti i-a pasat ideal lui Gele, care s-a distrat cu Sivis și l-a învins pe Roșca cu un șut plasat.
Dinamo a alergat după golul egalizator, însă nu a mai avut putere să înscrie și al doilea gol. S-a terminat 2-1 pentru FCSB, iar oaspeții încă nu sunt calificați matematic în play-off.
Clasament Liga 1
FCSB a revenit pe locul 1 în urma succesului obținut contra rivalilor de la Dinamo, pe Arena Națională.