Decizie radicală luată de Ioan Varga, după anunțul făcut de Daniel Pancu

Decizie radicală luată de Ioan Varga, după anunțul făcut de Daniel Pancu Superliga

Chiar dacă se află încă sub contract cu CFR Cluj, Daniel Pancu pare din ce în ce mai aproape de Rapid.

Antrenorul a lăsat să se înțeleagă faptul că își dorește să devină noul antrenor al Rapidului după plecarea lui Costel Gâlcă, în condițiile în care la echipa patronată de Dan Șucu ar găsi toate condițiile care îi lipsesc la CFR Cluj.

Ioan Varga revine în România pentru a-l convinge pe Daniel Pancu să rămână la CFR Cluj

  • Daniel pancu cfr rapid

În ultimele săptămâni, conducerea celor de la CFR Cluj în frunte cu Ioan Varga și Iuliu Mureșan a anunțat că Pancu va fi antrenorul echipei din Gruia și sezonul următor, însă tehnicianul i-a contrazis și a pus anumite condiții: o bază de pregătire adecvată, salarii la zi și transferuri, iar dorințele sale l-au scos din sărite pe Ioan Varga, care l-a făcut ”nesimțit” pe Pancu. 

Având în vedere că viitorul lui Daniel Pancu este în aer, Ioan Varga a luat o decizie radicală. Contractul lui Pancu i s-a prelungit cu încă doi ani după calificarea în Europa, însă antrenorul ar vrea să plece din Gruia. În aceste condiții, potrivit GSP, Ioan Varga revine în România pentru a încerca să îl convingă pe Daniel Pancu să rămână pe banca tehnică.

După meciul cu FC Argeș, patronul ardelenilor va purta o discuție cu Daniel Pancu, în care îl va asigura pe tehnician că CFR Cluj nu se va mai confrunta cu probleme financiare și întârzieri salariale în următoarea stagiune. 

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!