Decizie de ultim moment! Farul nu va vinde bilete pentru meciul decisiv cu FCSB!

Farul Constanta FCSB stadion ovidiu Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 16 Mai 2023, 14:10
Data actualizarii: Marti 16 Mai 2023, 14:11

Farul Constanța a recurs la o măsură neașteptată înainte de jocul cu FCSB care poate decide titlul.

Victoria FCSB-ului cu CFR Cluj, 1-0, de pe Arena Națională, din runda a opta a play-off-ului, i-a făcut pe elevii pregătiți de Elias Charalambous și Mihai Pintilii să fie la un punct în spatele Farului Constanța înainte de meciul direct.  

Farul nu va comercializa bilete pentru partida cu FCSB

În partida următoare, pe 21 mai, de la 21:00, LIVE TEXT pe www.sport.ro, FCSB se va deplasa la Ovidiu pentru jocul cu echipa lui Gică Hagi. Însă, Farul a recurs la o decizie neașteptată. A ales să nu vândă bilete pentru partida cu roș-albaștrii. Astfel, din arena de 5.000 de locuri, 2.000 vor fi ocupate de persoanele care au abonament, galeria FCSB-ului va avea alocate 206 locuri, în timp ce cele peste 2.000 de locuri vor fi date de conducerea constănțenilor către pesoanele influente care doresc să vizioneze meciul, potrivit gsp

Actualul liderul din Liga 1 ar fi luat această măsură pentru că s-a temut că arena va fi populată de suporterii FCSB-ului. De altfel, Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, a anunțat după victoria cu CFR Cluj, 1-0, că pe stadionul din Ovidiu va fi plin de fani care susțin clubul roș-albastru. 

„O să mergem la Farul să încurajăm echipa. Nu ştiu câţi vom fi, dar stăm şi afară dacă este nevoie. Şansele sunt foarte mari la campionat, să joci cu titlul pe masă”, a declarat Gheorghe Mustață pentru Fanatik.

Clasament play-off

 

1. Farul Constanța - 47 puncte

2. FCSB - 46 puncte 

3. CFR Cluj - 39 puncte

4. Universitatea Craiova - 37 puncte

5. Rapid - 35 puncte 

6. Sepsi OSK - 26 puncte 

Programul ultimelor două etape

Etapa a noua

 

Sepsi OSK - CFR Cluj 

Farul Constanța - FCSB 

Rapid - Universitatea Craiova 

 

Etapa a zecea 

Universitatea Craiova - Sepsi OSK 

CFR Cluj - Farul Constanța 

FCSB - Rapid 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!