Marius Ștefănescu o va părăsi pe FCSB, după ce Gigi Becali a anunțat că nu se va mai baza pe el, în urma prestației salbe din meciul tur cu Shkendija.

Decizia care a schimbat total destinația lui Marius Ștefănescu

Marius Ștefănescu a fost foarte aproape să semneze cu ”U” Cluj, dar intervenția rivalilor de la CFR Cluj și ulterior oferta venită din Turcia. În cele din urmă mijlocașul s-a decis să meargă la Konyaspor.

Radu Constantea e de părere că intervenția lui Ioan Varga în negocierile cu Marius Ștefănescu au influențat decizia finală a jucătorului.

„Nu cred că mai vine Ștefănescu la noi. Ne-a anunțat că, duminică noapte, a primit o ofertă de afară și că pleacă în Turcia. Noi aveam un acord de transfer semnat cu cei de la FCSB sâmbătă seara. Am avut discuții foarte avansate cu jucătorul, am și trimis contractul cu toate sumele pe care le-am agreat în prealabil cu el, urma să ni-l retransmită semnat, în cursul zilei de duminică.

Din ce am auzit, după ce a fost acea declarație a domnului Becali de sâmbătă seara, a intervenit domnul Varga. Nu știu dacă a intervenit doar ca să blocheze sau dacă a avut vreun interes. Și, pe parcursul zilei de duminică, a apărut acea ofertă din Turcia. Cred că, dacă nu intervenea domnul Varga sâmbătă noapte, jucătorul semna cu noi luni dimineață. Am văzut, din ultimele declarații, că, de fapt, îl dorea pe Cordea, deci pot să mă gândesc și la o strategie. Până la urmă, e treaba dânsului”, a spus Radu Constantea, conform ProSport.

În 49 de meciuri disputate pentru cei de la FCSB în toate competițiile, Ștefănescu a marcat de nouă ori și a oferit patru pase decisive.