Deadline pentru Denis Alibec la FCSB: "Mâine e termenul limită! Nu pot să cred că vorbim atât"

Deadline pentru Denis Alibec la FCSB: "Mâine e termenul limită! Nu pot să cred că vorbim atât" Superliga

Denis Alibec (34 de ani) a revenit în această vară la FCSB, la șapte ani distanță după încheierea primei aventuri.

Revenit la FCSB după șapte ani, Denis Alibec a transmis de la bun început că și-ar dori să poarte tricoul cu numărul 7, cel pe care l-a avut la națională, dar și la numeroase echipe din carieră, inclusiv în precedentul mandat de la formația roș-albastră.

Mihai Stoica: "Alibec nu va juca cu numărul 18. Mâine se va stabili"

Tricoul respectiv îi aparține însă lui Florin Tănase, unul dintre cei mai importanți jucători din vestiarul campioanei. Mai în glumă, mai în serios, Tănase a lăsat de înțeles că n-are de gând să renunțe la 7 și i-a recomandat lui Alibec un alt număr, 77.

"Da, Alibec vrea numărul 7, rămâne de văzut. Are spatele mai mare, i se potrivește mai bine 77", spunea Tănase, zâmbind, în urmă cu câteva săptămâni. Totuși, și tricoul cu numărul 77 este deja luat, acesta aparținându-i lui Andrei Gheorghiță.

La amicalul cu Almere, scor 3-2, în care a și marcat, Alibec a apărut cu numărul 18, unul care nu va rămâne și pentru meciurile oficiale. Mihai Stoica spune că decizia va fi luată în cursul zilei de luni.

"Alibec nu va juca cu numărul 18. Rămâne să stabilească mâine. Mâine e termenul limită. Nu pot să cred că vorbim atât de mult despre numărul de pe tricou", a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.

Denis Alibec: "Sper ca Gigi Becali să se țină de cuvânt"

Denis Alibec a avut de transmis un mesaj pentru finanțatorul de la FCSB după ce a marcat în amicalul cu Almere City. Atacantul transferat în această vară de la Farul Constanța a înscris din lovitură liberă.

Alibec a transmis că își dorește ca Gigi Becali să se țină de cuvânt și să nu îl critice în aparițiile sale publice.

Orice jucător îşi doreşte să joace în Champions. A fost o decizie grea, pentru că am spus că nu voi mai veni. Am vorbit cu persoane apropiate mie şi am decis să revin!

Ne-am înţeles într-un fel (n.r. cu Gigi Becali), sper să se ţină de cuvânt şi eu să fac meciuri cât mai bune ca să nu aibă de ce să iasă la TV. E important să ai linişte, am o vârstă, depinde doar de mine să îmi fac eu treaba”, a spus Denis Alibec.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!